Tablourile furate din Olanda au fost arse?

Ultima actualizare:

Expertiza în cazul tablourilor furate din Olanda este realizată la Muzeul Naţional de Istorie a României şi nu este finalizată, a declarat, pentru Mediafax, Ernest Oberländer-Târnoveanu, directorul general al instituţiei, a precizat că, în astfel de cazuri, investigaţiile pot dura până la câteva luni.

 „Muzeul Naţional de Istorie a României are un asemenea laborator. A venit o solicitare, dar nu vă pot da mai multe detalii. Cazul este în lucru. Când va fi finalizată expertiza, împreună cu autorităţile judiciare vom da un comunicat. Pot să confirm că Muzeul Naţional de Istorie a României face investigaţii privind materiile rezultate din presupusa ardere a tablourilor”, a spus Ernest Oberländer-Târnoveanu, directorul acesti instituţii.

Tot el a precizat că, în mod obişnuit, expertiza durează de la câteva săptămâni până la câteva luni, depinde de complexitatea datelor solicitate de anchetatori.

Surse judiciare au declarat miercuri, pentru Mediafax, că cel puţin unul dintre cele şapte tablouri furate de la muzeul Kunsthal din Rotterdam a fost ars în casa mamei lui Radu Dogaru, în urma expertizei cenuşii ridicate la percheziţii din locuinţa acesteia fiind găsite urme de la pictură.

Potrivit surselor citate, în urma expertizei făcute la un laborator de specialitate s-au găsite urme de vopsea de la o pictură care ar avea o vechime de aproximativ un secol şi jumătate, precum şi ţinte metalice.

Conform aceloraşi surse, nu se poate spune cu certitudine dacă urmele de vopsea găsite în cenuşă provin de la un tablou sau de la o ramă.

Aceleaşi surse au precizat că Olanda va transmite procurorilor DIICOT, în curând, prin comisie rogatorie, documentaţia judiciar penală în cazul acestui furt de tablouri.

Şapte tablouri semnate de Pablo Picasso, Henri Matisse, Claude Monet, Paul Gauguin şi Lucian Freud au fost furate din muzeul Kunsthal din Rotterdam în noaptea de 15 spre 16 octombrie 2012. Operele sustrase sunt "Tête d'Arlequin" de Pablo Picasso, "La Liseuse en Blanc et Jaune" de Henri Matisse, "Waterloo Bridge" şi "Charing Cross Bridge" de Claude Monet, "Femme devant une fenêtre ouverte, dite la fiancée" de Paul Gauguin, "Autoportrait de Meyer de Haan" şi "Woman with Eyes Closed" de Lucian Freud.

Trei dintre suspecţi - Mihai Alexandru Bitu, Eugen Darie şi Radu Dogaru - au fost reţinuţi de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, iar în 21 ianuarie, magistraţii Judecătoriei Sectorului 5 au dispus arestarea lor preventivă pentru 29 de zile.

image
image
image
image
image
image
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
alba renai jpg
431583518 952319999577748 595215102330126423 n jpg
gradina Keukenhof olanda profimedia jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net