Se întoarce «Masterchef»! Iată când va fi difuzată prima ediție a noului sezon

Ultima actualizare:

    Jurații de la «Masterchef», Patrizia Paglieri, Foa și Adrian Hădean, vor putea fi urmăriți într-un nou sezonfoto: Arhiva Personală
Jurații de la «Masterchef», Patrizia Paglieri, Foa și Adrian Hădean, vor putea fi urmăriți într-un nou sezonfoto: Arhiva Personală

Mai este foarte puțin până la începerea celui de-al șaselea sezon al cunoscutei emisiuni „Masterchef”, iar pasionații de bucătărie sunt din ce în ce mai nerăbdători să vadă ce surprize le-au mai pregătit realizatorii show-ului.

Noul sezon păstrează componența juriului format din Patrizia Paglieri, Foa și Adrian Hădean, care au venit în locul lui Florin Dumitrescu, Cătălin Scărlătescu și Sorin Bontea în cel de-al cincilea sezon. Cei trei chefi sunt pregătiți să guste preparatele unora dintre cei mai pasionați bucătari din țară, pentru a determina, în cele din urmă, marele câștigător, care va primi și titlul de MasterChef al României.

Prima ediție va putea fi urmărită la data de 14 septembrie, începând cu ora 20.30, la ProTV, potrivit paginademedia.ro. Emisiunea păstrează același regim de difuzare ca și în anii trecuți, în serile de luni și marți. Preselecțiile s-au desfășurat în patru mari orașe ale țării și i-au selectat pe cei mai buni bucătari din toate colțurile țării.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ogoranu luptator anticomunist
image
image
image
image
image
image
pounds 2391239 1280 jpg
bf17828c1172fb1a0ab3c6f43bf0015c jpg
cos de cumparaturi  jpeg
fugar jpg
Explozie de culoare în Grădina Botanică  FOTO: Complexul Muzeal de Științele Naturii Galați
gara de nord jpeg
nadia jpg
Joe Biden FOTO Profimedia
image
actualitate.net
image
actualitate.net