Schimbarea la Faţă - tradiţii şi obiceiuri. Ce nu trebuie să faci în această zi sfântă

Ultima actualizare:

    Schimbarea la Faţă - tradiţii şi obiceiurifoto: teotrandafir.com
Schimbarea la Faţă - tradiţii şi obiceiurifoto: teotrandafir.com

Pe data de 6 august, creştinii ortodocşi şi catolici sărbătoresc Schimbarea la faţă- tradiţii şi obiceiuri. Aceasta este una dintre mai mari sărbători religioase, după Înviere. În mediul rural, spiritul acestei sărbători este încă viu, aşa că vă prezentăm totul despre Schimbarea la faţă - tradiţii şi obiceiuri.

Sărbătoarea evocă un moment de seamă, petrecut în ultimul an de viaţă pământeană a Mântuitorului nostru, în ultima sa etapă de propovăduire. Iată ce trebuie să ştii despre Schimbarea la Faţă - tradiţii şi obiceiuri.

  • 1. Curăţenia dinaintea sărbătorii trebuie să fie gata până în seara de 5 august, adică Ajunul Schimbării la Faţă. Altfel, gospodinele vor întâmpina probleme cu locuinţa lor tot anul.
  • 2. Potrivit tradiţiei, femile însărcinate care ţin post pe 6 august vor avea o naştere uşoară şi un copil sănătos.
  • 3. În mai multe zone din ţară, pe 6 august se sfinţesc recoltele, boabele de grâu şi alte cereale, precum şi grădinile şi livezile cu fructe. Acestea se regăsesc în această mare sărbătoare, şi anume Schimbarea la faţă - tradiţii şi obiceiuri.
  • 4. În toată ţară, creştinii trebuie să ducă la biserica câteva spicuri de grâu sau alte cereale pentru a fi sfinţite.
  • 5. Un lucru inedit legat de această sărbătoare este observarea stării meterologice. Schimbarea la Faţă - tradiţii şi obiceiuri: bătrânii spun că dacă ziua va fi senină şi plăcută, vom avea parte de o toamna liniştită. Dacă va ploua, în schimb, toamna va fi extrem de mohorâtă.
  • 4. Din Schimbarea la Faţă - tradiţii şi obiceiuri mai face parte şi următoarea prevestire: dacă în această zi, şi în tot postul Adormirii Maicii Domnului, va ploua mult, vom avea parte de o iarnă de nedorit.
  • 5. Cei vii trebuie să facă pomană pentru cei morţi şi să aprindă o lumânare acasă şi una la biserică, de Schimbarea la faţă - tradiţii şi obiceiuri.
  • 6. Creştinii trebuie să mănânce peşte (este dezlegare la peşte) pentru a fi vrednici şi sănătoşi tot anul, dornici de muncă şi fără probleme în famili.

Schimbarea la Faţă - tradiţii şi obiceiuri. Prognoza vremii

Schimbarea la Faţă - tradiţii şi obiceiuri. Dacă vremea este însorită şi plăcută, vom avea o toamnă îmbelşugată. În schimb, dacă plouă, ne întâmpină o toamnă mohorâtă. Din ziua sărbătorii de Pobrejean, începe să se obrojească (să se îngălbenească) frunza codrului şi iarba câmpului.

image
image
image
image
image
image
1 cum ne poate imbolnavi caldura ce avem de facut in zilele caniculare jpg jpeg
paste catolic 2020 papa francisc vatican jpeg
deschidere drum expres oradea jpg
Insomnie - lipsa somn - femeie in pat FOTO Shutterstock
jean hillard captura video jpg
barbat suparat jpg
toaleta freepik jpg
explozie petromidia jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net