Scenariu de coșmar. Cum vor cuceri musulmanii Europa

Ultima actualizare:

    În prezent, comunitatea musulmană din România numără, oficial, 68.000 de membri
În prezent, comunitatea musulmană din România numără, oficial, 68.000 de membri

Valul de refugiați care vine spre Europa a pus pe jar autoritățile statelor membre UE, care cred că se află în fața celei mai mari crize de la constituirea uniunii. Inclusiv viitorul acestui continent și a populației sale sunt în pericol, dacă e să dăm crezare specialiștilor în mișcări demografice. Iată cum ar putea cuceri musulmanii Europa, fără să tragă un foc de armă.

Pentru ca o civilizație să dureze mai mult de 25 de ani este nevoie de o rată a fertilității de cel puțin 2,11 copii pentru fiecare familie. Orice valoare sub această rată va duce la decădere, spun specialiștii în cercetări demografice. Conform acestora, nici o cultură nu s-a menținut dacă a avut o rată a fertilității mai mică de 1,9 copii/familie. La o rată de 1,3 copii/familie, prezentă deja în multe state europene, o cultură este imposibil a se mai perpetua.

De exemplu, dacă două perechi de adulți au fiecare câte un copil vor rezulta de două ori mai puțini copii decât părinți. Dacă acei doi copii vor forma un cuplu care, la rândul său va avea un singur copil, atunci va rezulta ¼ nepoți în comparație cu numărul de bunici. Dacă în Europa s-ar naște doar un milion de copii în 2016, e greu de crezut că în 2036 vor fi două milioane de adulți care să muncească pentru a-i întreține pe adulții de acum. De fapt, e imposibil.

Datele studiate de specialiști arată că rata fertilității în Franța a fost de 1,8 copii/familie, în Anglia – 1,6 copii/familie, în Germania – 1,3 copii/familie, iar în Spania – 1,1 copii/familie. Media europeană este de 1,38 copii/familie, scrie portalul liveleak.com. Aceste date arată că populațiile nu se mai pot reface. Cu toate acestea, populația Europei nu este în scădere, ci în creștere. Motivul este valul de imigranți, cu precădere musulmani, care a lovit bătrânul continent în ultimii zece ani. Acum, Europa se confruntă cu o nouă tragedie, cea a „invaziei” de refugiați din țările greu încercate de război.

Din numărul total de imigranți care s-au refugiat în Europa începând cu 1990 încoace, 90% sunt musulmani. În Franța anului 2015, 30% dintre copiii și tinerii până în 20 de ani sunt musulmani. În orașe ca Nissa, Marsilia și Paris, procentul ajunge la 45%. Acum, în Franța sunt 8,1 copii musulmani/familie. Sudul Franței are deja mai multe moschei decât biserici. Previziunile arată că până în 2017, unul din 5 francezi va fi musulman și în 39 de ani Franța va fi „republică islamică”.

Din 1990 și până azi, populația musulmană a Marii Britanii a crescut de la 82.000 de persoane la 2,5 milioane de persoane. În UK sunt peste o mie de moschei, multe dintre ele foste biserici. În Olanda, 50% din nou-născuți sunt musulmani și, în doar 15 ani, jumătate din populație va fi  islamică. În Belgia, 25% din populație și 50% din copiii nou-născuți sunt musulmani. Autoritățile germane recunosc că și țara lor se confruntă cu acest flagel și declară: „Decăderea populației germane nu mai poate fi oprită. Germania va fi un stat islamic până în anul 2050”, conform Biroului Federal de Statistică al Germaniei.

„Sunt semne clare că Alah va aduce victoria Islamului în Europa fără sabie, fără arme, fără luptă. Nu avem nevoie de teroriști, nu avem nevoie de sinucigași cu bombe. Cei peste 50 de milioane de musulmani din Europa vor transforma acest pământ într-un continent islamic în câteva decenii”, spunea Muammar Gaddafi.

În acest moment sunt 52 de milioane de musulmani în Europa, iar autoritățile de la Bruxelles se așteaptă ca numărul lor să se dubleze în următorii 20 de ani. Iată de ce statele europene ridică bariere și garduri din beton și sârmă ghimpată la granițele UE. Europa nu e pe punctul de a fi cucerită prin forță, ci se află în pragul extincției sale. În cel mult 50 de ani, europenii vor fi minoritari pe propriul continent, iar în circa 100 de ani ar putea dispărea cu totul.

image
image
image
image
image
image
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net