Pregăteşte-ţi de pe acum mini-vacanţa de Paşte!

Ultima actualizare:

    În anumite zone din ţară, localnicii te vor învăţa cum să încondeiezi ouă
În anumite zone din ţară, localnicii te vor învăţa cum să încondeiezi ouă

Această perioadă de început de primăvară este perfectă pentru pregătirea în detaliu a vacanţei de Paşte. Motivul? Agenţiile de turism, hotelurile şi pensiunile au oferte atrăgătoare, iar preţurile sunt mult mai mici faţă de cele practicate în prejma zilei de 16 aprilie. Iată câteva sfaturi ca să-ţi cumperi o mini-vacanţă de vis!

Stabileşte destinaţia – Unde vrei să mergi anul acesta? În Maramureş, în Bucovina, la munte, în mijlocul naturii, sau poate vrei să vizitezi o metropolă europeană: Paris, Londra, Barcelona, Roma…iată doar câteva destinaţii care ar putea să te tenteze. Mare atenţie, însă! Înainte de a te decide unde vei merge, interesează-te din timp câte zile de concediu îţi poţi lua în perioada sărbătorilor pascale. Cu cât destinaţia este mai îndepărtată, cu atât vei pierde mai multe zile pe drum şi te vei bucura de mai puţine în staţiunea propriu zisă. Dacă, de exemplu, nu îţi poţi lua decât 3 zile, nu te aventura să pleci în celălalt colţ de ţară, pentru că nu vei avea timp suficient pentru distracţie şi odihnă. Vei fi pe fugă.  

Alege o vacanţă în rate - Alege o vacanţă în rate cu dobândă zero. Foarte multe agenţii de turism au încheiat parteneriate cu băncile şi îţi oferă posibilitatea achitării sejurului prin carduri de credit fără dobândă. Perioada de rambursare a banilor împrumutaţi poate fi şi de până la 12 luni.

Cumpără din timp biletele de avion – În cazul în care vei călători cu avionul, dacă vrei să economisești bani, recomandat este să cumperi biletele din timp. Intră pe internet și accesează siteurile care îți oferă posibilitatea de a alege destinaţia, de a compara prețurile, de a face o rezervare în perioada în care vrei să călătorești și de a opta pentru o anumită companie aeriană.

Nu rata târgurile de turism – Până în perioada paştelui se vor deschide târgurile de turism, o ocazie unică de a cumpăra vacanţe la preţuri mici. Nu rata ocazia de a da o tură printre standurile agenţiilor de turism participante.

Caută o agenţie de încredere – Dacă găseşti o agenţie de turism despre care nu ai mai auzit până acum, despre care nu poţi obţine informaţii de la prieteni sau cunoştinţe şi care îţi oferă vacanţe de vis foarte ieftine, recomandat este să te gândeşti de două ori înainte de a cumpăra ceva. Este foarte posibil să iei ţeapă şi să te trezeşti cu banii pierduţi.  

Cum găseşti cea mai bună cazare – Vrei să pleci în vacanţa de vară pe cont propriu? Atunci caută de pe acum cazarea! Recomandat este să rezervi camera de hotel acceesând site-ul booking.com. Este una dintre cele mai sigure variante. Sau, poate alegi pensiunile din ţară. Tot site-ul booking.com te va ajuta.

La ce să fii atent dacă pleci cu maşina – În primul rând, la actele pe care trebuie să le iei cu tine: permisul de conducere, talonul maşinii, cartea verde şi, în cazul în care ai luat-o în leasing, acceptul firmei de leasing de a ieşi cu autoturismul din ţară. În al doilea rând, trebuie să te interesezi cu privire la drum. E bine să ai la tine un GPS cu hărţile actualizate.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
spital judetean suceava
image
image
image
image
image
image
Castelul Nopcsa din Săcel  Foto Daniel Guță  ADEVĂRUL (3) jpg
Ioana Ancuţa Popoviciu judecatoare accident 2 Mai jpeg
Hotelul de Gheata Balea Lac jpeg
seva mesteacan
profit record banci jpg
Grasime abdominala_shutterstock 1015212598 jpg
alexandru moruzi (2) jpg
pounds 2391239 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net