«Pe cardul ăsta avem și bani?» Oamenii de la sate nu știu ce este cardul de sănătate și cum se folosește

Ultima actualizare:
Mihai Cotarpă (62 de ani)  a aruncat cardul de  sănătate pentru că  nu a ştiut la ce-i  foloseşte. Într-un  final l-a recuperat
Mihai Cotarpă (62 de ani) a aruncat cardul de sănătate pentru că nu a ştiut la ce-i foloseşte. Într-un final l-a recuperat

E din plastic, viu colorat şi le dă mari bătăi de cap românilor. Cardul de sănătate a ajuns şi la oamenii de la ţară, care se întreabă la ce le foloseşte. Are bani pe el sau i-l dau doctorului?

Fără card de sănătate nu te mai primeşte nici un medic de familie la consultaţie. Nici reţetă nu mai vezi, iar de internare chiar că nu mai poate fi vorba. Se întâmplă de la 1 mai, adică în mai puţin de două luni. Cu toate astea, încă mai sunt oameni care habar nu au cum arată, iar dacă au pus mâna pe el mai au o dilemă. “Pe cardul ăsta avem şi bani? Nu ştiu ce se află pe el”, ne-a spus, serios, Marian, care locuieşte în comuna Cernica, aflată la zece km depărtare de Capitală. Nici tanti Filofteia nu cunoaşte mai multe. ”A venit poştaşul cu el, iar soţul meu mi-a zis aşa. Îl pun eu bine şi ţi-l dau când te duci la doctor. În rest nu ştiu nimic”, povesteşte bătrâna.

Cardul se activează  la prima vizită la  medicul de familie
Cardul se activează la prima vizită la medicul de familie

În satul ilfovean Tânganu, Stătica şi Mariana discută despre una despre alta la drum. Cardul de sănătate ar fi fost ultimul subiect la care s-ar fi gândit. ”Mergem cu el la dispensarul din sat”, ”Ba, la spital şi e posibil să primim şi pensia pe el”, o contrazice cealalaltă. Ajungem în judeţul Călăraşi, în comuna Fundeni. Unii oamenii se plâng că nici nu ştiu cum arată cardul pentru că nu l-au primit, alţii au recunoscut că l-au aruncat. ”Când m-am trezit cu el acasă, l-am aruncat prin casă. Când am aflat că e obligatoriu să mergem cu el la medicul de familie, dăi şi caută. L-am găsit, dar nu ştiu nici acum la ce-mi foloseşte, ce anume se află pe el. Doctorul nu mi-a spus”, zice Mihai.

simeon stalpnicul png

Ministrul sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a anunţat ieri, că angajaţi de la Casa Naţională de Sănătate, împreună cu cei de la Direcţia de Sănătate Publică, vor merge în fiecare judeţ pentru a le vorbi oamenilor despre cardul de sănătate.

De la 1 mai cardul de sănătate devine obligatoriu

Începând cu 1 mai, cardul naţional de sănătate va deveni unicul instrument de decontare şi validare a serviciilor medicale, avertizează Casă Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS).Până în prezent, circa 13,5 milioane de asiguraţi au intrat în posesia cardului de sănătate şi au fost activate în sistem aproximativ 4,5 milioane de carduri. CNAS îi aşteaptă pe cei peste 500.000 de asiguraţi care nu au primit cardul de sănătate la sediile caselor de asigurări sau la medicii de familie pentru a-l ridica.Asiguraţii care nu doresc să-l utilizeze din motive religioase, au ca alternative adeverinţa, eliberată la cerere de către casele de asigurări de sănătate, care are valabilitate trei luni. Cardul este validat după introducerea unui cod PIN, ales de pacinet, se citeşte cu aparat special, iar pe el se află datele de identificare ale pacientului, istoricul medical, grupa sanguină, dar şi acceptul sau refuzul de a dona organe.


    Cardul se activează  la prima vizită la  medicul de familie
Cardul se activează la prima vizită la medicul de familie

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Anca Ababneh Dumitrovici  jpg
image
image
image
image
image
image
Infographic 02 png
fond postasi 2 1698256806 jpg
Manastirea Cernica FOTO Shutterstock
casa florilor jpg
dus jpg
iluzie optica jpg
Rione Terra Volcano jpg
cirese advertorial img 4 jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net