«La Pârlita, trăim în bordeie ca acum 100 de ani»

6-act-1-4col-vladeanu-lucica-in-fata-bordeiuolui.jpg

Lucica Vlădeanu îşi plânge soarta
Foto: Cosmin Zamfirache
Citeste tot despre: 

La 23 de kilometri de Botoşani, aruncat chiar în mijlocul câmpiei arse de soare, se află un cătun al bordeielor şi al sărăciei. Un adevărat capăt al lumii la care se ajunge doar pe un singur drum neasfaltat şi plin de gropi. Locul are şi un nume predestinat: Pârlita.

Aşa s-a numit şi în actele oficiale timp de opt decenii, până când la sfârşitul anilor ‘90, primăria a schimbat numele satului în Băluşenii Noi, scrie adevarul.ro. Pentru cei 500 de locuitori ai cătunului Pârlita a fost un fapt insignifiant. S-a schimbat doar plăcuţa de la intrarea în sat, sărăcia, mizeria, foamea şi lipsa de perspectivă au rămas neschimbate.

6-act-2-15col-pe-ulitele-satului.jpg

Acesta este singurul drum care duce către casele din Pârlita
Foto: Cosmin Zamfirache

Elena Plugaru, o femeie de aproape 90 de ani, fiica unuia dintre întemeietorii cătunului, spune că oamenii de aici au fost săraci lipiţi pământului de când se ştiu. “La Pârlita, numai cu sărăcia s-au luptat oamenii. De când a fost făcut satul şi până acum. Dar nu orice fel de sărăcie. Sărăcie lucie. Aici când este secetă oamenii ştiu ce este foamea. De când se ştiu, le este foame şi le este greu”, spune bătrâna. 

Către satul Pârlita există un singur drum. Şi acela mai mult pentru căruţe. Nici o altă cale de acces nu leagă cătunul de alte localităţi. Este, pur şi simplu, un capăt de drum abandonat în mijlocul câmpiei. Izbitoare pentru orice trecător este imaginea bordeielor. Sunt căsuţe lutuite pe bârne de lemn, joase şi cu două camere. Nu au nici garduri, iar mâncare se găteşte la cuptoarele din curte. “Cu ce să ne facem gard. Nu avem cu ce. Mi-a murit bărbatul şi am rămas aşa. Casa cade, se răscheşte. Nu are cine să mi-o facă. Am pensie de 500 de lei”, îi povesteşte Lucica Vlădeanu reporterului adevarul.ro. 

6-act-3-15col-cuptoarele-la-care-gatesc.jpg

Sătenii gătesc şi acum la cuptoare din lut
Foto: Cosmin Zamfirache

Bordeiele lipite cu lut nu au curent, apă şi canalizare. “Ne descurcăm cu lumânarea şi cu candela. Nici măcar gaz pentru lampă nu mai este”, spune femeia.

În acest cătun nu există locuri de muncă. Oamenii supravieţuiesc cultivându-şi micile ogoare, iar atunci când îi încolţeşte foamea, pleacă la muncă cu ziua prin alte sate. Nea Ilie s-a întors acasă cu două pungi de paste pe care vrea să le fiarbă pentru a-şi hrăni soţia bolnavă.

6-act-4-1col-masa-de-pranz-a-acestui-satean-dupa-ce-a-muncit-cu-ziua.jpg

Nea Ilie a muncit cu ziua şi a primit o pungă de paste
Foto: Cosmin Zamfirache

Are aproape 60 de ani şi munceşte pe unde apucă. Tinerii au plecat să-şi facă un rost prin ţări străine, dar nu au uitat de unde au plecat şi vin rând pe rând să-şi construiască o casă la care au visat de mici. 

Loading...