Euthyrox, din nou în farmacii. Ministerul Sănătății: ”Nu vă faceți stocuri și nu îl luați fără acordul medicului”

Ultima actualizare:

    Stocurile de medicamente din farmacii sunt refăcuteFoto: zi-de-zi.ro
Stocurile de medicamente din farmacii sunt refăcuteFoto: zi-de-zi.ro

Vin vești îmbucurătoare pentru pacienții cu afecțiuni tiroidinene. Euthyrox, unul dintre medicamentele care în ultima perioadă a avut o disponibilitate mică pe piață, a revenit în farmacii. Compania producătoare a anunțat că, în depozitele din România au fost aduse în data de 31 martie 2020, peste 140.000 de cutii de Euthyrox 100 mcg. Dintre acestea, 54 240 cutii au fost deja distribuite. Ministrul Sănătății le transmite pacienților să nu își facă stocuri din acest medicament și nici să nu le administreze fără acordul medicului.

Criza de Euthyrox în farmaciile din România a apărut încă din luna februarie, acest medicament fiind destinat tratării afecţiunilor tiroidiene. Joia trecută, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, preciza că urmează să ajungă în farmacii mai multe medicamente căutate de populaţie, între care şi Euthyrox.

Ministerul Sănătății transmite că mai bine de 52.000 de cutii de Euthyrox, medicamentul pentru afecțiunile tiroidiene, au fost deja distribuite.

”Având în vedere disponibilitatea scăzută a medicamentului Euthyrox pe piața din România, la solicitarea ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, reprezentanții Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România au avut întâlniri cu reprezentanții companiei producătoare, cu distribuitorii en-gros și reprezentanții Colegiului Național al Farmaciștilor. Astfel, compania producătoare a anunțat că, în depozitele din România au fost aduse în data de 31 martie 2020, un număr de 140 122 cutii de Euthyrox 100 mcg. Dintre acestea, 54 240 cutii au fost deja distribuite”, a transmis, miercuri, Ministerul Sănătății într-un comunicat de presă. 

Însă stocurile vor fi suplimentate. Potrivit autorităților, săptămâna viitoare, mai precis în 13-14 aprilie 2020 vor fi livrate alte 77 499 cutii de Euthyrox 50 mcg  și 59 315 cutii de Euthyrox 25 mcg, loturi care deja au fost eliberate din Germania.

Nu luați medicamentele fără prescripție

”Ministerul Sănătății face un apel către pacienți pentru a nu face stocuri de medicamente și a nu le utiliza fără acordul medicului curant”, se mai arată în comunicatul transmis.

Mai mult, Ministerul Sănătății adresează rugămintea către farmacii de a elibera aceste produse numai pe baza prezentării documentelor medicale.

Paracetamolul se găsește în stocurile din casele pacienților

Ministrul Sănătăţii a precizat, joia trecută, că farmaciile s-au golit şi de paracetamol, dar şi alte medicamente deoarece populaţia şi-a făcut stocuri acasă "în virtutea aşteptării unor perioade mai grele".

"Mulţi oameni şi-au făcut stocuri acasă, am văzut şi vânzările, noi urmărim şi patologia din spital, patologia COVID, patologia nonCOVID, cât şi cererea de medicamente din farmacii. Aceeaşi cantitate dispare acum până la jumătatea lunii, înainte rămânea şi pe luna următoare. Sunt acele mici stocuri pe care fiecare cetăţean şi le face acasă, tocmai în virtutea aşteptării unor perioade mai grele. Nu, în acest moment, din evaluarea noastră, este strict o diminuare a stocului prin consum, dar consum pus la stocaj acasă", a menţionat ministrul Tătaru, potrivit Digi 24.

De asemenea, ministrul Tătaru a mai precizat, săptămâna trecută, că spitalele au pe stoc în acest moment Platinium şi Kaletra, medicamente necesare pentru tratarea pacienţilor cu COVID-19. ”Pentru Metformin avem diverse medicamente care sunt analogice, dar din acest moment avem şi Platinium, avem şi Kaletra, s-au făcut mai multe donaţii. Noi avem în achiziţionare şi contractare mai multe cantităţi. Şi la Institutul 'Matei Balş', doctorul Streinu-Cercel a făcut un necesar cam pentru 100.000 de pacienţi, în condiţiile în care să putem avea şi stocurile necesare. În acest moment, achiziţionăm prin Unifarm şi de pe piaţă această cantitate, pe care să o putem avea pentru rezervă. Ambele medicamente se pot folosi şi pentru HIV, cum e Kaletra, iar Platinium pentru artrită reumatoidă. Sunt boli care nu sunt COVID şi care au nevoie de aceste medicamente", a declarat Nelu Tătaru.

În plină pandemie de coronavirus, pacienții cu alte afecțiuni mai au și teama că rămân fără medicamentele necesare continuării tratamentelor. Din acest motiv, unii și-au făcut stocuri acasă.

Citește și: 

Ce să nu mănânci când iei medicamente

„O femeie din şase, de peste 50 de ani, are tiroidită autoimună“

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Manastirea Cernica FOTO Shutterstock
casa florilor jpg
dus jpg
iluzie optica jpg
Rione Terra Volcano jpg
cirese advertorial img 4 jpeg
norvegia pixabay jpg
Femeie care bea ceai FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net