Cum să ne ferim de accidentele casnice

Ultima actualizare:

    Mare atenţie când foloseşti ustensile de bucătărie fierbinţi!
Mare atenţie când foloseşti ustensile de bucătărie fierbinţi!

Fiecare dintre noi a suferit, măcar o dată în viaţă, un accident casnic. Fie ne-am înţepat într-un ac sau forfecă, ne-am tăiat la deget cu cuţitul sau ne-am ars la mână atingând din greşeală fierul de călcat încins. Iată câteva reguli de protecţie pe care este bine să le respectăm pentru siguranţa noastră şi a familiei noastre.

Protejează cuţiteleDepozitează cuţitele într-un suport sigur, din lemn sau plastic, astfel încât lama acestora să nu poată fi atinsă. Dacă ai ocazia, evită să foloseşti cuţite foarte mari şi optează pentru aparate de mărunţit electrice. Sunt mult mai sigure.

Atenţie la fierul de călcat încinsDupă ce calci rufe, nu lăsa fierul pe masa de călcat. Scoate-l din priză şi aşează-l într-un loc sigur, în care ştii că nu umblă nimeni. Nu-l lăsa pe jos pentru că s-ar putrea să te împiedici de el sau de firul lui.

Ţine într-un loc sigur acele şi foarfecaObiectele ascuţite precum acele, andrelele, croşeta sau foarfeca trebuie ţinute într-o trusă specială de cusut. Aceasta poate fi o cutie cu capac sau o borsetă care se închide cu fermoar.

Acoperă prizele Pentru a-i proteja pe cei mici, care sunt uneori tentaţi să bage degetele în priză, acoperă prizele cu dispozitive de siguranţă, din plastic. Acestea se găsesc în hypermarket-uri la raionul de scule şi unelte. 

Curăţă pardoseala cu atenţie Dacă în bucătărie, baie şi balcon ai gresie, trebuie să fii foarte atent atuncă când speli pe jos. Pardoseala umedă poate fi foaret alunecoasă. De asemenea, dacă pe jos s-au format pete ce provind de la lichide scurse, curăţă-le imediat!. Astfel, eviţi riscul de a aluneca.

Foloseşte cu grijă spaţiile de depozitare În cazul în care ai copii mici, securizează bucătăria şi cămara. Montează încuietori de siguranţă pentru dulapuri, sertare, frigider sau cuptor. Atenţie sporită la cât de încărcate sunt rafturile. Din cauza greutăţii acestea pot ceda sau încărcătura lor (cuţii, borcane de sticlă, recipiente de tot felul) îţi poate cădea în cap.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
zatun lac jpg
inaugurare jpeg 5 jpeg
furtuni ploi jpeg
casse tete jpg
man at supermarket jpg
Imparateasa Messalina jpg
Infarct - inima - boli cardiace FOTO Shutterstock
tocător de legume jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net