Ce şanse ai să negociezi cu băncile din România

Ultima actualizare:

    Băncile refuză să împartă povara creditelor toxice în CHF cu clienţii cărora le-au vândut
Băncile refuză să împartă povara creditelor toxice în CHF cu clienţii cărora le-au vândut

Dacă te simţi sufocat de comisioane şi dobânzi, nu îţi mai poţi plăti rata la bancă, depui sesizări şi aştepţi să fii chemat la negocieri, nu spera la minuni. Băncile nu îţi vor da niciodată nimic. Afirmaţia este verificată de clienţii care au credite în franci elveţieni, monedă care a „explodat” la începutul acestui an.

Grupul Clienţilor cu Credite în CHF (GCCC) şi Asociaţia Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF) au demarat, în luna martie, negocieri de grup cu băncile care au acordat cele mai multe credite în franci elveţieni. Înarmaţi cu procuri din partea oamenilor pe care îi reprezentau şi sprijiniţi de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, echipa de negociere a venit cu propuneri de bun simţ, bazate pe calcule şi simulări concrete, care dovedeau că băncile nu pierdeau nimic dacă împărţeau povara cu împrumutaţii. Doar şi-ar fi diminuat puţin câştigul. Din păcate, băncile, cu puţine excepţii, s-au dovedit inflexibile.

„Le-am propus întâlniri la sediul ANPC şi în prezenţa unui reprezentant al acestei instituţii, ca observator, dar au refuzat. În unele cazuri a fost nevoie să trimitem mai multe adrese, e-mailuri şi telefoane, inclusiv reclamaţii, pentru a le determina să ne acorde o întâlnire, chiar şi la sediul lor. Apoi, deşi am venit cu numeroase propuneri concrete, reacţia lor a fost rezervată, spre absentă. Nu au acceptat variantele propuse de noi, nu au venit cu altele, nu au înaintat nicio măsură în sprijinul românilor de bună credinţă, care nu îşi mai pot plăti ratele”, a declarat Alin Iacob, preşedintele AURSF. „Dacă noi, cu o echipă competentă, am fost trataţi aşa, ne-a fost atât de greu să obţinem o întâlnire la care, oricum, nu i-am clintit, ce aşteptări poate avea consumatorul simplu?”, se întreabă Andreea Cristoforidis, unul dintre liderii Grupului Clienţilor cu Credite în CHF.

Supărat este şi preşedintele ANPC, Marius Dunca, pentru faptul că instituţiei pe care o reprezintă nu i s-a permis accesul la negocieri. „Dacă nu ne-au primit în calitate de observatori, ne vor primi în calitate de organ de control. Vom face controale la toate băncile şi mi-aş dori la legea să-mi permită să le pot suspenda activitatea de creditare. Nu au venit cu nicio măsură în sprijinul românilor care au credite în franci, chiar îşi bat joc şi nu vor să înţeleagă faptul că oamenii îşi pierd casele!”, a declarat, în această dimineaţă, Marius Dunca.

Lupta împrumutaţilor la bănci nu se va opri aici. Oamenii se vor îndrepta spre Guvern şi Parlament cu propuneri legislative care să oblige băncile să înceteze abuzurile. „Noi nu vrem bani de la stat, nu vrem conversie la curs istoric, aşa cum au rămas unii cu impresia. Cerem doar soluţii pentru a le scădea oamenilor ratele, care acum sunt duble, chiar triple, faţă de momentul contractării creditului”, au mai spus liderii GCCC.

OTP Bank promite şi ea un discount

O singură bancă a returnat consumatorilor comisioane de risc/de administrare percepute în mod abuziv și a făcut o ofertă de discount la soldul creditului. Vorbim despre Banca Transilvania, pentru clienții Volksbank. OTP Bank anunţă că se gândeşte şi ea la o ofertă asemănătoare, pentru viitor. “Marţi, 7 iulie, OTP Bank a mai avut o ultimă discuţie cu echipa noastră de negociere. Au declarat că se gândesc la un discount la soldul creditului, probabil o reducere la marja fixă a dobânzii. Nu se ştie exact cât va fi discountul şi în ce va consta. Totul este la stadiul de promisiune, acum… să vedem”, a mai precizat preşedintele AURSF, Alin Iacob.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
tractorul brasov jpg
image
image
image
image
image
image
p 22 Barcelona WC jpg
musetel jpeg
coins 1726618 1280 jpg
Marea Neagra dupa furtuna sursa foto A I  2 jpeg
nasa china spatiu jpg
image png
italian masini bucuresti jpg
foto1 viol jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net