Ce e mai bine: să repar un aparat sau să cumpăr unul nou?

Intrăm în sezonul rece, iar o revizie a electrocasnicelor din gospodărie este mai mult decât necesară. Ce ne facem însă dacă sesizăm defecţiuni? Le reparăm sau investim într-un aparat nou? Click! a stat de vorbă cu specialiştii şi îţi arată ce este de făcut!

Frigider

Defecţiunile care pot afecta frigiderul pot fi destul de serioase, astfel că este musai să cereţi evaluarea unui specialist. În funcţie de gravitatea problemei, veţi putea decide repararea sau înlocuirea frigiderului. Ca sfat: e bine să repari, dacă nu vei plăti pentru asta mai mult de 20-30% din valoarea unui frigider. Dacă reparaţia ajunge spre jumătate din valoarea produsului nou, nici nu mai trebuie să stai pe gânduri: investiţia într-un aparat nou, care mai are şi garanţie, e justificată.

Aragaz

Având în vedere că e vorba de gaz, se impune să apelaţi doar la service-uri autorizate. Specialiştii spun că principala ”bubă” la aragaz e legată de termocupla care menţine flacăra de la cuptor. Când termocupla se strică, flacăra nu mai poate fi susţinută. Vestea bună e că înlocuirea acesteia se face uşor.


Maşină de spălat

Acest aparat electrocasnic ne dă cele mai multe bătăi de cap atunci când se strică. Totodată, repararea maşinii de spălat nu este tocmai floare la ureche, iar sumele pe care trebuie să le scoatem din buzunare pentru repararea acesteia pot depăşi chiar valoarea maşinii. Cel mai important sfat pe care ni-l dau specialiştii: apelaţi doar la persoane autorizate! ”Ştiţi câte maşini de spălat nu mai pot fi salvate din pricina încercărilor eşuate ale utilizatorilor de a le repara singuri? Încercând să economiseşti pentru a nu plăti o constatare şi mai apoi o reparaţie, nu vei face altceva decât să produci o problemă mai mare, ce poate fi soluţionată pe bani mulţi, sau care nu mai poate fi soluţionată nici măcar de mâna unor specialişti, indiferent de costuri”, spun cei de la service-ul MegaServ Tech, din Deva. Dacă problema e serioasă, e bine să luaţi în calcul achiziţionarea unei alte maşini.

Centrală termică

Vi s-a stricat centrala termică? Nu vă panicaţi! În mod obişnuit e vorba de consumabile care se schimbă fără probleme şi fără să vă uşureze la buzunare. Potrivit celor din domeniu, în cazul centralelor termice cel mai des se strică pompa sau condensatoarele. Cu cât centrala este mai simplă, cu atât durata de viaţă este mai mare. Iar o centrală de ultimă generaţie, pe lângă preţul piperat, va fi şi mult mai predispusă la defecţiuni având în vedere multitudinea de elemente electronice.

Loading...
 
 
ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1