Cât de cumplit te simți cu masca de oxigen pe față? Iată mărturia unui pacient!

mihai-casu1.jpg

aparate dintr-o secție Covid
Atmosfera dintr-o secție Covid, cu bipăitul aparatelor, panica pacienților și forfota medicilor, face parte din realitatea acestor zile

Peste 440.000 de români s-au infectat până acum cu SARS-CoV-2. Unii au fost asimptomatici, alții au trecut prin clipe grele și încă se recuperează, mulți alții și-au pierdut viața. Printre cei din a doua categorie se numără și Mihai Casu, un medic psihiatru din Cluj-Napoca. Într-o postare pe pagina sa de Facebook, fostul pacient povestește momentele crunte pe care le-a trăit în spital, făcând apel către toți scepticii să nu mai ia în derâdere acest periculos virus.

Mihai Casu a fost confirmat pozitiv cu SARS-CoV-2 la data de 3 noiembrie și, pentru că avea simptome, chiar și ușoare, s-a prezentat la spital. Spre surprinderea lui, plămânii erau deja afectați în proporție de 40%, motiv pentru care a fost internat imediat.

Fiecare loc eliberat se ocupa imediat

Spitalul era plin. „Toți colegii de salon care erau prezenți în acea zi, precum și cei care aveau să se perinde prin salon, erau victime colaterale ale diverșilor membri ai familiei lor, ale apropiaților. Oameni care nu au nici o vină, ci doar simplu fapt că s-au întâlnit cu prietenul, familia sau alte persoane infectate care nu credeau în existența virusului, respectiv nu știau că sunt purtători. Să nu credeți că cifrele sunt umflate de autorități, toate spitalele sunt pline, la capacitate maximă. Fiecare pat din care te ridici să pleci acasă este ocupat în cel mai scurt timp, fără a exista timpul necesar dezinfecției și pregătirii de către infirmiere. Mai mult, în ultimele zile de internare, pentru că am stat 14 zile, se întâmpla un fenomen mult mai grav, la fel de ignorat sau răstălmăcit de mulți „postaci” de pe mediile sociale. Nu mai existau în spital suficiente aparate de asistare a respirației pacienților”, scrie medicul, ajuns pacient.

Medic pus să aleagă pe cine salvează

O scenă care l-a marcat a fost aceea cu un tânăr medic de gardă, nevoit să aleagă între doi pacienți în stare gravă, deoarece nu mai avea niciun loc pe ATI și doar un singur aparat de CPAP disponibil, pentru respirație. „Am fost martor, în salonul meu, la o chestie extraordinar de intensă și răscolitoare din punct de vedere emoțional. Nu puteam decât să asist neputincios la drama psihologică a acestui medic, pus într-o postură imposibilă. Cine ești tu să decizi asupra dreptului de a trai a unui pacient? Nu contează că e bătrân, tânăr, mai grav sau mai puțin grav! Mă cutremură ideea de a fi vreodată pus în situația colegului meu, să știu că trăiesc tot restul vieții cu conștiința încărcată. Și era obligat, în situația respectiva, să ia o decizie pentru a salva măcar o viată. Da, personalul este uneori insuficient, neorganizat, nepregătit la cele mai înalte standarde pentru a trata infecții virale, nu răspund imediat nevoilor pacienților, sau nu așa cum ne-am aștepta noi (incluzându-mă aici și pe mine), dar trebuie să știți că sunt și ei oameni, că sunt mereu expuși riscului infectării, în ciuda măștilor și vizierelor. Cea mai mare parte dintre pacienți tușesc direct asupra personalului medical în cursul manoperelor diverse (de la administrare de tratament și până la igienă) și unul câte unul vor cădea în fața acestui asalt. Sunt obosiți, tracasați, costumați din cap până în picioare câte 12 ore/zi, și asta în timp ce unii protestează că nu suportă masca în locurile publice?!”.

Toți bolnavii de Covid-19 au probleme cu somnul

În primele 10 zile de la internare, Mihai Casu nu a reușit să doarmă deloc. Saturațiile mici de oxigen îl făceau să fie mereu în alertă, stresat, anxios. Din postura de psihiatru, a fost în măsură să-și analizeze la rece trăirile. „Ajunsesem la un nivel de oboseală pe care nu l-am crezut vreodată posibil de atins în toată viața mea. Toți colegii de salon, fără excepție, aveau o afectare a somnului. Chiar și cei care evoluau favorabil sub tratament erau afectați frecvent de efectele secundare ale antiviralelor, la fel ca mai toată lumea, adică grețuri, diaree, oboseală, inapetență și multe alte simptome supărătoare. Cei care, ca și mine, au evoluat nefavorabil, mai puneau pe listă o multitudine de gânduri negative, de stări de anxietate, o copleșitoare stare de neputința în fața evoluției bolii, toate cumulând-se cu lipsa tot mai pregnantă de somn. Inițial am crezut că e imposibil să dormi o noapte cu canula de oxigen la nas, pentru că erai mereu preocupat să nu se deplaseze, să nu dormi pe spate, să nu ..., să nu ..., până renunțai să mai încerci să adormi și doar zăceai în pat”.

Virusul a reușit să mai „ronțăie” încă 10% din plămâni

Știe că în zilele 7-10 situația se poate înrăutăți, chiar și pentru pacienții care par să evolueze bine. A venit și rândul lui, în ziua a 7-a. „Ma-am trezit că tratamentul antiviral inițial (Kaletra) nu izbutise să oprească virusul, care reușise să mai ronțăie încă 10% din plămâni. Și în urma unui CT de control și a analizelor de sânge, m-am trezit catapultat în 40 de minute pe o secție de semi-ATI, pe ultimul loc disponibil. Nu-mi venea să cred că mi se întâmpla așa ceva, nu mă simțeam chiar așa rău, în ciuda saturațiilor mici. Nu acceptam situația, nu reușeam să gestionez senzația iminentă de pericol, mai ales că înțelegeam că ajunsesem în anticamera ATI-ului, de aici urma intubarea, iar eu nu eram străin de șansele mici ale celor care ajung ventilați mecanic pe ATI”.  

Cum te simți cu masca de oxigen pe față

„Când am ajuns pe secție, m-am trezit în fața unui aparat de ventilație la care era conectată o mască de CPAP, cea mai eficientă formă de ventilație neinvazivă. Am înțeles, de la colegii de pe secție, că până la 30% dintre pacienți se panichează sub această mască și, foarte frecvent, refuză să o utilizeze. După ce mi-au atașat-o, am înțeles imediat de ce. E una dintre cele mai stranii și anxiogene stări pe care o poți încerca, să-ți controleze respirația un aparat care îți dictează cât și când să inspiri și să expiri. Am reușit cu greu să mă „împac” cu masca și am reușit să o suport, înțelegând importanța ei, aproape 16 ore, într-o stare dintre cele mai proaste resimțite vreodată. A fost cea mai grea zi din toate cele 14 petrecute în spital. După două zile chinuitoare în care am petrecut ore aparent interminabile sub acea mască, tratamentul a început să își facă treaba și încet-încet am fost trecut pe metode mai „soft” de asistare a respirației, pe măsura ce saturațiile de oxigen erau tot mai aproape de limitele acceptabile. În cele din urmă, după 3 zile interminabile, am fost informat că dacă ultimul Astrup urma să fie ok voi fi transferat înapoi în salon obișnuit, fapt care s-a și întâmplat, intrând ulterior pe o pantă lent ascendentă de ameliorare generală”, mai spune Mihai, care acum este acasă, dar încă se recuperează fizic și psihic după cumplita experiență.

Loading...
 
 

Citește și

ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1