Care sunt cele 3 mari surse de infectare cu SARS-CoV-2

Ultima actualizare:

    Trist este că mulți dintre cei care nu respectă regulile și nu poartă mască sunt persoane în vârstă, vulnerabile
Trist este că mulți dintre cei care nu respectă regulile și nu poartă mască sunt persoane în vârstă, vulnerabile

De unde riști cel mai mult să te infectezi cu noul coronavirus? Potrivit medicului Cristian Oancea, managerul spitalului „Victor Babeș” din Timișoara, sunt trei surse principale: transportul în comun, petrecerile private și fabricile în care nu se respectă măsurile de protecție.

După discuțiile cu sutele de pacienți pe care i-a tratat și, în urma observațiilor și statisticilor sale, medicul trage concluzia că, în România, Covid-19 se răspândește în special din trei locuri. „În primul rând transportul în comun. În al doilea rând petrecerile, mai ales în rândul adolescenților, care apoi transmit pe linie familială părinților și bunicilor. În al treilea rând, oamenii care nu respectă regulile, nu poartă mască, în special cei care lucrează în fabrici. Aceste trei mari categorii le-am depistat din anamneza cu pacienții”, a declarat dr. Cristian Oancea, citat de Digi24.

„O să ajungem să tratăm oamenii în ambulanță”

Specialistul trage serioase semnale de alarmă și face apel la responsabilitate. „Cred că ignorarea măsurilor și iresponsabilitatea, în special a adolescenților, ne duc în punctul în care suntem. Cert este că în curând, dacă nu vom fi solidari și responsabili, o să ajungem să tratăm oamenii în ambulanță, pentru că nu mai avem unde să-i punem”.

Studiu: copiii și adolescenții răspândesc cel mai mult boala

Un studiu al Institutului Princeton, citat de PRO TV, arată că doar 8% dintre cei infectați sunt responsabili pentru majoritatea contaminărilor. Concret, 71% dintre bolnavii incluși în cercetare nu au răspândit coronavirusul, în timp ce 8% ar fi fost „vinovați” pentru 60% dintre noile infectări. Aceștia sunt în special adolescenții și copiii, mai ales când familia este numeroasă, are venituri reduse, locuiește în spații strâmte. De altfel, și premierul Ludovic Orban a declarat că adolescenții sunt „răspândaci” de virus. „Adolescenţii, nu numai la noi, în foarte multe ţări din Europa - astea sunt analize făcute - adolescenţii sunt... cum să zic... sunt ”răspândaci” de virus, pentru că ei nu dezvoltă forme grave, marea majoritate sunt asimptomatici, nu prezintă simptome vizibile, cu toate astea ei transmit virusul. Şi nenorocirea este că primii către care transmit virusul sunt părinţii, bunicii, care pot fi afectaţi într-o măsură foarte mare”, a declarat premierul la B1 TV.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
teren de fotbal jpg
image
image
image
image
image
image
image png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net