Cămătarii forţau oamenii să meargă la muncă în Libia

Ultima actualizare:

Poliţiştii de la IPJ Alba au efectuat joi dimineaţa mai multe percheziţii, la o reţea suspectată de cămătărie. Au fost vizate nouă persoane, iar prejudiciul este estimat la peste 800.000 euro.

Printre păgubiţi se află mai mulţi oameni de afaceri.

Grupul de 9 persoane este specializat în săvârşirea de infracţiuni de violenţă, cămătărie, şantaj, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi trafic de persoane.

Liderul grupării a fost identificat ca fiind Litera Constantin Cristian, 36 de ani, din municipiul Deva, judeţul Hunedoara, informează Mediafax.

Membrii grupării au împrumutat cu camătă mai mulţi oameni de afaceri şi le cereau dobânzi între 10 şi 20 la sută pe lună. În cazul în care cei care se împrumutau nu puteau restitui sumele erau şantajaţi, bătuţi sau chiar trimişi forţat la muncă în Libia. Toţi banii obţinuţi în Libia intrau în contul membrilor reţelei de cămătărie.

Au fost identificate opt astfel de victime, iar prejudiciul se ridică la 800.000 euro, informează Mediafax.

Potrivit comunicatui DIICOT, un alt segment al activităţii infracţionale a vizat inducerea în eroare şi prejudicierea unor firme de asigurări, prin simularea producerii unor accidente de circulaţie şi încasarea în mod fraudulos a primelor de asigurare.

image
image
image
image
image
image
Ultimele bătălii ale lui Mihai Viteazul jpeg
elvira godeanu jpg
levi strauss captura video jpg
respiratia jpg
Alimente nocive pentru ficat FOTO Shutterstock jpg
rsz delta dunarii jpg
vize jpeg
targ paste 2024 orase romania 896983 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net