Bretonul, «interzis» când e cald afară

Citeste tot despre: 

Ştiai că poţi să faci acnee din cauza părului? Mai ales acum, pe timp de vară! Dacă îţi vine pe faţă, pielea transpiră, se irită, porii se înfundă şi favorizează apariţia coşurilor. Efectul este amplificat dacă părul e încărcat cu produse de styling.

Sunt câteva situaţii când o anumită coafură sau folosirea neadecvată a produselor de îngrijire a părului pot provoca acnee sau diferite boli ale pielii, avertizează hairstylistul Cristi Pascu. “Se ştie că transpiraţia este acidă, iar bretonul dens şi lung poate produce o hipersensibilitate a glandelor sebacee, ducând la apariţia acneei. Zona frunţii este extrem de sensibilă, astfel, eu nu recomand niciodată purtarea bretonului în sezonul cald”, spune specialistul. De asemenea, dacă foloseşti o cantitate mare de produse de styling (spumă de păr, fixativ, mască foarte hidratantă), iar firele încărcate cu astfel de soluţii îţi vin pe faţă, au acelaşi efect nedorit. În plus, odată cu transpiraţia de peste noapte, părul se îngraşă mai repede. Dar sunt şi alte aspecte de care doamnele şi domnişoarele trebuie să ţină cont în sezonul cald.

Cât de des poţi să te speli pe cap?
Părul normal, în adevăratul sens al cuvântului, este cel care se spală o dată pe săptămână şi îşi păstrează aspectul frumos, lucios. Foarte puţine persoane mai au părul “normal”. Majoritatea au păr gras, spun medicii dermatologi. El trebuie spălat de câte ori simţi că s-a încărcat cu sebum. Poţi să te speli şi în fiecare zi dacă eşti o persoană care merge la sală, transpiră sau stă în praf. Singura condiţie este aceea ca şamponul folosit să fie unul de uz frecvent. “Acestea sunt şampoane uşoare care nu degresează, ci doar curăţă părul, fără să intre în profunzime. Dacă nu ai şampon de uz frecvent, poţi folosi unul pentru copii, care are o acţiune uşoară asupra părului”, te sfătuieşte Cristi Pascu.

10-ei-2.-1col-cristi-pascu-hairstylist-17.jpg

Hairstylistul Cristi Pascu avertizează că există riscul să faci acnee

Cum eviţi îngrăşarea părului în sezonul cald?
Părul se îngraşă mai mult şi pentru că femeile nu folosesc un şampon adecvat. Spre exemplu, dacă ai părul subţire şi foloseşti şampoane şi măşti puternic hidratante, îl poţi îngrăşa. Dacă vrei să eviţi spălatul des pe timpul verii, specialistul recomandă folosirea şampoanelor uscate. Acestea sunt sub formă de praf, se aplică la rădăcina firului de păr şi absorb sebumul. Şamponul uscat îţi mai acordă maximum o zi în care poţi să nu-ţi speli părul.
De ce trebuie să renunţi la ondulator şi la uscător?
Soarele arzător, sarea din apa de mare, clorul din piscine, toţi aceşti factori afectează părul. Dacă foloseşti în continuare în exces placa de întins părul, uscătorul şi ondulatorul, agresezi şi mai mult părul şi se va ajunge rapid la degradarea podoabei capilare. Nici spălatul prea des cu un şampon puternic degresant nu e recomandat deoarece usucă excesiv firele.

Măşti naturale pentru toate tipurile de păr

Uleiurile presate la rece, gălbenuşul, tincturile sau infuziile din plante sunt ingrediente naturale care, folosite în cadrul măştilor, pot face minuni cu părul tău. Amestecă ingredientele în funcţie de nevoi. Astfel, dacă ai păr uscat, combină în proporţii egale ulei de nucă, ulei de ricin şi ulei de măsline. Poţi adăuga un gălbenuş. Masca se aplică pe lungimi şi vârfuri, se lasă să acţioneze cât de mult timp posibil, apoi se clăteşte. Dacă ai scalpul gras, ­prepară o mască din tincturi: de ardei iute, de urzică şi de mesteacăn. Cu acest amestec se masează pielea capului, tincturile având rolul de hrănire, de activare a circulaţiei la nivelul ­scalpului şi de ­stimulare a creşterii ­părului. Se ­recomandă ­acoperirea capului cu un prosop, ­minimum 30 de ­minute. Dacă ai părul gras cu exces de sebum, ­clăteşte-l cu ­infuzie din frunze de nuc. După mai multe aplicări, părul va căpăta refleze de brun. Scalpul se masează cu tinctură de brusture sau de seminţe de cimbru, care va întări firul de păr şi va controla excesul de sebum.

Loading...