Bancomatul te-a «păcălit» la bani? Uite ce ai de făcut!

Ultima actualizare:

    Bancomatul îţi  blochează banii  dacă nu-i retragi  în timp de 20-30  de secunde
Bancomatul îţi blochează banii dacă nu-i retragi în timp de 20-30 de secunde

Ai mers la bancomat pentru a extrage o anumită sumă dar, dintr-o eroare, te-ai trezit şi fără bani dar şi cu contul gol? Motivele sunt multe: fie ATM-ul era defect, fie s-a produs o pană de curent, fie nu ai preluat bancnotele la timp. Însă, ce este de făcut în aceste cazuri? Specialistul Click! Alexandra Popa, ne spune cum trebuie să procedăm pentru a ne recupera banii.

Costin Tudorache e din Galaţi şi deţine un card la o bancă din localitate. În ziua de salariu, bărbatul s-a oprit la un ATM al băncii pentru a extrage o sumă de bani. „Am introdus cardul, am tastat codul PIN şi am aşteptat să primesc banii. Lucru ce nu s-a întâmplat.

M-am interesat la bancă dacă banii s-au reîntors în cont, dar mi s-a spus că nu. Am depus contestaţie şi mi s-a transmis că reclamaţia mea va fi analizată. De atunci au trecut câteva luni. De fiecare dată când mă duc la bancă mi se spune să aştept că voi fi înştiinţat când se va lua o decizie", ne-a spus la telefon clientul.

Motivele pentru care ATM-ul «înghite» banii

„Sunt situaţii în care retragerea de numerar poate fi blocată de funcţionarea defectuoasă a bancomatului", explică Alexandra Popa.

O pană de curent sau, pur şi simplu, o eroare pot face ca bancnotele să nu mai ajungă, efectiv, în mâna clientului, chiar dacă operaţiunea de debitare a contului s-a realizat. De asemenea, bancomatele au senzori în zona de eliberare numerar, iar dacă acestea nu sunt preluate de client într-un anumit timp limită (20-30 de secunde) atunci banii sunt retraşi automat în bancomat.

Remedierea situaţiei, în câteva zile

Toate aceste situaţii nu garantează însă că sumele care nu au apucat să fie ridicate se întorc, automat, în cont. Există diverse situaţii, iar fiecare bancă are proceduri proprii pentru a se asigura că sumele respective de bani revin în conturile clienţilor.

Din păcate, aceste proceduri pot dura câteva zile bune. Dacă eroarea apare la bancomatul care a emis cardul, atunci lucrurile devin mai simple pentru client. Odată ce banca a fost anunţată, sumele pot fi rambursate în contul clientului, iar bancomatul resetat.

Dacă eroarea apare atunci când se utilizează bancomatul altei bănci, atunci remedierea situaţiei presupune ca banca emitentă a cardului să ia legătura cu banca proprietară a bancomatului si să recupereze pentru client sumele blocate în ATM. Practic, acest proces de comunicare se bazează pe diverse protocoale interbancare.

Ţi s-a blocat cardul? Retrage banii de la ghişeu!

Indiferent dacă este vorba despre bancomate mai vechi sau modele mai noi, în situaţia în care cardul nu este extras în mai puţin de 20-30 de secunde, acesta este automat reţinut de ATM.

Şansele să rămâi fără card le ai şi în momentul în care ai uitat codul PIN şi introduci de trei ori consecutiv un cod eronat. În acest caz, anunţă imediat banca emitentă de card.

Până când acesta îţi va fi înapoiat, în câteva zile de la producerea incidentului, tu ai acces la fondurile contului curent şi poţi extrage sumele de bani de la caseria băncii emitente a cardului. Comisoanele de extragere vor fi, însă, mai mari.

Cum recuperezi banii?

Specialiştii conso.ro îţi spun ce paşi ai de urmat dacă ATM-ul nu ţi-a virat banii.

Dacă bancomatul se află în incinta unei bănci, iar problema s-a petrecut în timpul programului de lucru, trebuie anunţaţi imediat angajaţii din unitate.

Dacă bancomatul aparţine aceleiaşi bănci care a emis cardul atunci se depune o contestaţie pentru a se returna în cont sumele reţinute.

În cazul în care bancomatul şi cardul aparţin unor bănci diferite, cel mai indicat este să se ia de urgenţă legătura cu banca emitentă a cardului, iar apoi şi cu banca proprietară a bancomatului.

Încercaţi să reţineţi locaţia ATM-ului, ora la care aţi încercat să scoateţi banii şi eroarea care s-a produs: s-a blocat ATM-ul, banii nu au fost extraşi la timp, a apărut un mesaj de eroare pe ecran).

Ce date se schimbă la reînnoirea cardului?

În cazul în care soliciţi băncii un nou card, există situaţii când datele se reînnoiesc. Specialistul Click! Alexandra Popa ne spune când se schimbă aceste informaţii şi când nu.

Cardul este valabil, în general, 2-3 ani. După expirare, el e automat schimbat de către banca emitentă, fără a fi necesară o cerere specială din partea clientului. În această situaţie, dar şi în cazul preschimbării din cauza deteriorării lui, băncile generează, de obicei, un nou card, cu aceleaşi informaţii aferente celui vechi, cu excepţia datei de expirare. Astfel, noul card va avea acelaşi număr, acelaşi cod PIN, număr şi cod CW pe spate.

Când se modifică PIN-ul

Pe de altă parte, există şi situaţii în care cardul este schimbat din motive de siguranţă. De exemplu, în cazul pierderii sau furtului cardului, băncile vor emite unul nou cu alt PIN, număr şi cod CW, pentru securitate. Noul cod PIN, ca şi cel iniţial, va fi înmânat clientului în plic securizat. Codul este generat automat şi inscripţionat pe hârtie astfel încât să fie vizibil doar după desigilarea plicului şi doar de către client, nu şi de alte persoane, inclusiv funcţionarii băncii.

Securizează-ţi cardul!

Cei care doresc un grad de securitate superior, vor să evite situaţiile în care nu-şi reamintesc codul PIN sau se tem că alte persoane au aflat codul PIN îl pot schimba cu unul nou prin intermediul ATM-ului băncii emitente şi pot alege o combinaţie de 4 cifre uşor de reţinut. Oricare ar fi motivul reînnoirii cardului, codul IBAN nu se modifică. Acesta este codul unic aferent contului bancar la care este ataşat cardul. Contul bancar permite şi alte operaţiuni, nu doar prin intermediul cardului, de exemplu plăţi prin ordin de plată, retrageri de numerar de la ghişeu, schimb valutar.

image
image
image
image
image
image
image png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net