Alarmă! Gripa aviară a ajuns în Capitală

Ultima actualizare:

    Cinci pescăruși au fost  găsiți morți pe malul  lacului Grivița din CapitalăFoto: Sever Gheorghe
Cinci pescăruși au fost găsiți morți pe malul lacului Grivița din CapitalăFoto: Sever Gheorghe

Gerul siberian a împins păsările călătoare spre ţara noastră şi au adus gripa aviară cu ele. Au împrăştiat maladia în drumul lor, iar acum au adus-o şi în Capitală. Autorităţile din Bucureşti sunt în alertă maximă şi s-au luat măsuri pe o rază de 10 km de focar.

Marţi după prânz, nişte trecători zgribuliţi au văzut pe malul lacului Griviţa, în zona stăvilarului Străuleşti, câţiva pescăruşi morţi. Au dat de îndată alarma, iar analizele de laborator au confirmat joi seară că păsările fuseseră ucise de gripa aviară.  Direcţia Sanitar Veterinară, care conduce celula de criză de la nivelul Capitalei, a stabilit o zonă de supraveghere de 10 km în jurul zonei unde au fost descoperite cazurile de gripă aviară. Această zonă de supraveghere cuprinde sectoarele 1, 2, 5 şi 6 din Bucureşti, precum şi localităţile Tunari, Otopeni, Corbeanca, Buftea, Mogoşoaia, Chitila, Dragomireşti Vale şi Chiajna din judeţul Ilfov, ne-au informat autorităţile. Medicii veterinari vor face inspecţii la păsările domestice din zona de supraveghere pentru a identifica eventuale cazuri de îmbolnăvire sau mortalitate la păsări şi pentru a-i informa despre măsurile de precauţie, una dintre ele fiind interzicerea organizării pe teritoriul Sectorului 1 de pieţe, târguri sau expoziţii de păsări şi ouă.Reporterii Click! au fost ieri în focarul de gripă aviară de pe lacul Griviţa fără ca cineva să-i oprească. Copii la săniuş, şantiere pline cu muncitori, simpli trecători. Nici unul nu aflase că a fost găsită gripă aviară pe lacul de lângă ei. În schimb, la Grădina Zoologică, am găsit un furnicar: muncitorii întindeau folii din plastic peste ţarcurile unde erau păsări. Zburătoarele exotice erau toate închise, iar la fiecare intrare era un preş dezinfectant. ”Două treimi din animăluţele de la Zoo sunt exotice şi oricum pe timpul iernii stăteau închise. Dar pe celelalte le protejăm împotriva gripei aviare. De la intrare şi în toată grădina au fost montate anunţuri despre gripa aviară prezentă în Capitală pentru ca vizitatorii noştri să ştie de ce nu pot vedea toate păsările în ţarcuri”, ne-a explicat Anca Oprea, directorul Grădinii Zoo din Capitală.

Primul focar de influenţă aviară  în gospodăriile oamenilor a apărut la Pardina,  în judeţul Tulcea, confirmat în data de 30 decembrie 2016, informează ANSVSA. Până ieri, numărul păsărilor ucise şi moarte a ajuns la 907, găini, gâşte, raţe, bibilici. În gospodăriile oamenilor au fost confirmate 9 focare de gripă aviară, în judeţele  Tulcea, Prahova, Bacău, Braşov şi  Mureş.


    Muncitorii au acoperit  cu folii din plastic  țarcurile păsărilorFoto: Sever Gheorghe
Muncitorii au acoperit cu folii din plastic țarcurile păsărilorFoto: Sever Gheorghe

Click! spune

Gripa aviară este o boală infecţioasă a păsărilor cauzată de mutaţia virusului gripal de tip A, boală care a fost descoperită acum mai mult de 100 de ani în Italia. În mod normal, virusul produce îmbolnăviri în rândul păsărilor, însă se poate transmite şi la porci. Cazurile de îmbolnăviri la om au fost evidenţiate în special la lucrătorii din fermele agricole în urma contactului direct cu păsările bolnave.

Ce să facem ca să nu ne îmbolnăvim


    Grădina zoologică este  împânzită cu avertismenteFoto: Sever Gheorghe
Grădina zoologică este împânzită cu avertismenteFoto: Sever Gheorghe

Măsuri de igienă

  •  Spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, mai ales după contactul cu păsări; în lipsa apei şi a săpunului se procedează la ştergerea mâinilor cu alcool sanitar.
  •  Interzicerea consumului de păsări care au
  • fost în contact cu păsări infectate/moarte precum şi a ouălor de la păsările infectate.
  •  Interzicerea consumului de produse din carne de pasăre, neprelucrată termic sau incomplet prelucrată termic, inclusiv mâncăruri care conţin sânge provenit de la acestea.
  •  Evitarea zonelor în care s-au identificat păsări infectate.
  •  Nu lăsaţi copiii să se joace cu păsări sau să culeagă de pe jos pene.

La prepararea hranei

  •  Separaţi carnea crudă de cea prelucrată termic sau de alimentele care sunt gata de consumat.
  •  Nu folosiţi acelaşi cuţit sau instrument de tăiat pentru a pregăti carnea crudă şi alimentele care sunt gata de consumat.
  •  Spălaţi–vă pe mâini între operaţiile de manipulare a alimentelor crude şi a celor prelucrate termic.
  •  Nu puneţi carnea prelucrată termic pe aceeaşi farfurie sau suprafaţă pe care a fost aşezată înainte de a fi prelucrată termic.
  •  Toate alimentele provenite de la păsări, inclusiv ouă sau sânge, trebuie prelucrate termic cu atenţie. Gălbenuşurile ouălor nu trebuie să fie lichide sau să se prelingă.
  •  Virusurile gripale sunt distruse prin prelucrare termică (adică prin căldură), cu condiţia ca temperatura la care se prelucrează carnea de pasăre să fie mai mare de 70°C .
  •  Înainte de a manipula şi prelucra termic ouăle, spălaţi-le cu apă şi săpun, iar după aceea spălaţi-vă pe mâini tot cu apă şi săpun.
  •  Nu folosiţi ouă fierte moi sau crude în alimente care nu vor fi prelucrate termic.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
tractorul brasov jpg
image
image
image
image
image
image
drapel steag romania revolutie fara stema foto sutterstock
Au furat 13 tone de masline in Spania jpg
trusa prim ajutor jpg
focveg jpg
al treilea razboi mondial profetii jpeg
Pestera Lacului Verde jpeg
ardei jpeg
magazin lidl jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net