10 reguli de aur dacă stai în casă cu un bolnav de COVID

Ultima actualizare:

La începutul pandemiei oamenii întrebau, pe rețelele de socializare, dacă e cineva care cunoaște vreun bolnav de COVID. Acum, aproape că nu există familie care să nu aibă o rudă, un prieten, o cunoștință neatinsă boală, iar posibilitatea de a trăi, la un moment dat, alături de o persoană infectată este foarte mare. Iată ce reguli vor trebui respectate atunci!

Până azi, oficial, peste 718.000 de români au fost infectați cu SARS-CoV-2. Neoficial, numărul e mult mai mare. Având în vedere că aproximativ 80% dintre pacienți pot fi îngrijiți la domiciliu, specialiștii au întocmit un set de reguli de igienă și protecție, în familie. Da, virusul este extrem de contagios. Ai putea spune că nu are rost să te mai ferești de soțul confirmat cu boala, din moment ce până acum ați fost mereu împreună. Dar nu e chiar așa. Există numeroase cazuri în care un membru al familiei a fost infectat, ceilalți nu. Cu puțină atenție, sunt șanse mari să vă protejați reciproc de contaminare. Dr. Çağrı Büke, profesor de Boli Infecțioase și Microbiologie Clinică la ACIBADEM Health Group, ne dezvăluie 10 reguli de aur, sfaturi și avertismente pentru a conviețui în siguranță cu o persoană pozitivă.

Locuiți în camere separate

Dacă aveți o locuință cu măcar două camere, persoana bolnavă sau suspectă de boală trebuie să se izoleze într-una din încăperi. Luați această măsură de la primele semne de boală, încă dinainte de a primi confirmarea, prin test pozitiv! Ușa camerei trebuie să fie întotdeauna închisă și pacientul trebuie inclusiv să mănânce în această cameră, departe de ceilalți membri ai familiei.

În camera bolnavului se intră doar cu mască

Nimeni nu ar trebui să intre în camera pacientului decât dacă este cu adevărat necesar și pacientul nu ar trebui să părăsească camera decât din motive imperioase. Dacă este nevoie să intrați în camera pacientului, trebuie purtată o mască astfel încât să acopere complet nasul și gura. Regula de purtare a măștii nu trebuie neglijată nici măcar pentru o clipă, iar distanțarea socială nu trebuie ignorată.

Pacientul va merge la baie cu mască

Și pacientul trebuie să poarte mască, astfel încât să acopere complet gura și nasul, atunci când merge la baie. E recomandat să evite plimbările prin camerele/spațiile comune.

Baia trebuie curățată după fiecare utilizare

Dacă este posibil, bolnavul va folosi o baie separată. Dacă nu este posibil și ceilalți membri ai familiei trebuie să folosească aceeași baie, atunci toaleta, chiuveta, robinetele, suprafețele și podeaua trebuie curățate cu un agent de dezinfectare după fiecare utilizare.

Lenjeria și tacâmurile nu trebuie împărțite

Rufele, tacâmurile și alte articole, cum ar fi paharele de apă, utilizate de pacientul cu coronavirus nu trebuie împărțite. Rufele sale trebuie spălate separat (în mașina de spălat), în timp ce tacâmurile trebuie spălate bine cu detergent și cu un burete separat.

Spălați-vă pe mâini după folosirea zonelor comune

Mâinile trebuie spălate cu apă și săpun timp de 20 de secunde imediat după atingerea oricărei suprafețe în zonele comune, înainte și după masă, după baie, înainte și după gătit și după atingerea unor obiecte din spațiile interioare, obiecte ce ar fi putut fi atinse și de persoana infectată. Pot fi folosite și substanțe pentru dezinfectat mâinile.

Anumite suprafețe trebuie curățate frecvent

Mânerele ușilor, întrerupătoarele electrice și alte suprafețe trebuie curățate bine cu dezinfectant și detergent după fiecare contact.

Trebuie folosit un prosop separat

Întrucât prosoapele prezintă un risc ridicat de contaminare, fiecare membru al familiei trebuie să utilizeze un prosop separat în circumstanțe normale. Mai ales dacă există un pacient cu coronavirus acasă, prosopul nu trebuie împărțit niciodată. Trebuie alocat un prosop separat sau se poate folosi un prosop de hârtie, care va fi aruncat într-o pungă separată și sigilată.

Fețele de pernă trebuie schimbate în fiecare zi

Fețele de pernă ale unui pacient cu coronavirus trebuie schimbate în fiecare zi și spălate în mașina de spălat la minimum 60 de grade Celsius, iar lenjeria de pat trebuie schimbată o dată la trei zile și spălată, la fel, la minimum 60 de grade.

Casa ar trebui să fie aerisită în mod frecvent

Camera pacientului cu coronavirus și toate celelalte zone ale casei trebuie aerisite de mai multe ori pe zi. De asemenea, membrii familiei negativi la COVID ar trebui să evite vizitarea pacientului și să nu le permită altor persoane să îl viziteze. Profesorul de Boli Infecțioase și Microbiologie Clinică Dr. Çağrı Büke adaugă: „Astfel de măsuri ar trebui menținute o perioadă după ce rezultatul testului COVID-19 devine negativ; dacă nu s-a făcut niciun test, aceste măsuri trebuie menținute timp de 48 de ore după dispariția completă a simptomelor sau aproximativ 14 zile de la apariția simptomelor. Cu toate acestea, trebuie reținut că acest virus poate, uneori, să fie excretat de organism după un interval mai lung”.

image
image
image
image
image
image
Horia Constantinescu scaled webp
top10 art geronimo jpg jpeg
controlor tren jpg
postas greva jpg
Paine mucegaita jpg
autostrada soarelui radio constanta 1 jpeg
Captură de ecran din 2024 03 27 la 23 11 52 png
flori jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net