10 greşeli care îţi fac casa să pară dezordonată

Citeste tot despre: 

Ne obişnuim să ţinem teancul de ziare şi reviste pe măsuţa de cafea, să vedem cablurile de la calculator înşirate pe sub birou, să adunăm pe etajere tot felul de decoraţiuni pe care nici nu mai ştim de unde le avem. Ni se pare atât de firesc să le vedem acolo, „la locul lor”, că nici nu mai realizăm când s-au adunat prea multe. Iar toate acestea dau o senzaţie de aglomeraţie şi dezordine. Iată ce greşeli trebuie evitate!

Pereţi încărcaţi cu prea multe tablouri şi fotografii. Devine obositor. Alege doar un perete pe care să creezi un astfel de aranjament al imaginilor. De asemenea, o greşeală e să aliniezi tablourile din casă pe aceeaşi înălţime, măsurată de la tavan. Trebuie să le aliniezi la aceeaşi înălţime, de la pardoseală.

Cablurile de la televizor, calculator, internet, boxe nu trebuie sub nici o formă lăsate la vedere. Ele dau cea mai puternică senzaţie de aglomeraţie şi dezordine.

Piese mici de mobilier aşezate în mijlocul camerei. Eşti adeptul mobilierului minimalist, modern, multifuncţional, pe care îl poţi aşeza oriunde în cameră? E foarte bine, atât timp cât nu exagerezi. Marea parte a mobilei e recomandat să stea lipită de perete, într-o oarecare ordine.

 

Prea multe pernuţe decorative, bibelouri, rame foto sau alte accesorii. În dorinţa ta de a-ţi decora casa cât mai frumos, poţi cădea în extrema cealaltă. Pernuţele decorative în exces, oricât de drăguţe ar fi ele, dau o senzaţie de aglomeraţie. 

Încălţămintea lăsată la vedere, pe hol. Dacă fiecare membru al familiei şi-ar lăsa lângă uşă cizmele sau papucii de casă, ar fi o aglomeraţie de nedescris. Nu e greu să vă obişnuiţi ca, odată ajunşi acasă, să vă ştergeţi ghetele şi să le puneţi în pantofar, ferite vederii.

Animăluţele din pluş pe care le-ai primit sau le-ai cumpărat de-a lungul timpului au povestea lor şi vrei să le ţii la vedere. Însă nu împrăştiate prin toată casa. De ce nu le construieşti o cutie din lemn, cu gratii, astfel încât să se poată vedea în toată splendoarea lor şi, în acelaşi timp, să fie toate la un loc?!

Un dulap mai mare, altul mai mic, masa şi mai scundă, lustrele atârnate şi ele la dimensiuni diferite, toate acestea dau impresia de haos. Încearcă să aliniezi puţin lucrurile. E mai odihnitor pentru privire.

În dormitor, una dintre marile greşeli pe care le fac oamenii e aceea că îşi iau un dressing mai scund, după care constată că nu au suficient spaţiu pentru lucruri şi îl “înalţă” cu tot felul de cutii. Este inestetic. Ideal e un dulap înalt până la 15 cm de tavan, cu uşi din oglindă combinată cu sticlă mată, colorată. 

Îţi pui tot felul de corpuri de mobilier şi decoraţiuni “la modă”, dar care nu au nici o legătură cu stilul casei.  

Ziarele şi revistele care se tot adună. Le păstrezi, dacă faci colecţie sau îţi plac unele articole de care crezi că mai ai nevoie. În realitate, nu le mai deschizi, doar se adună praful pe ele şi dau senzaţia de aglomeraţie.

 

Loading...
ClickPoftaBuna.ro 0 ClickPoftaBuna.ro 1