Şocant! Dresor ucrainean atacat de lei în timpul unui spectacol - VIDEO

Ultima actualizare:

Ţările din fosta Uniune Sovietică au o tradiţie a spectacolului de circ, care merge cel puţin 100 de ani înapoi. Dar, sâmbătă, în cadrul unui spectacol de circ a avut loc un incident nefericit, notează CBS News. Dresorul Oleksie Pinko este atacat de lei, în timp ce acesta incearca sa se apere cu o bară de metal, arată imaginile, care sunt de-a dreptul şocante, scrie Adevărul.

Înainte ca angajaţii circului să-l stropească cu furtunul cu apă, unul dintre lei îl muşcă pe dresor de mână de câteva ori. Potrivit declaraţiilor martorilor, leii continuau să-l atace pe Pinko, în ciuda loviturilor cu bare de metal pe care le încasau de la angajaţii circului sau a jetului de apă din furtun. Mulţimea era cuprinsă de teroare.

Americanul Doug Shepard, cel care a filmat incidentul, se afla cu familia la spectacol. Potrivit CBS, la un moment dat ca leul ar fi incercat să sară din arenă în public, însă nu a putut din cauza gardului de protecţie.

"Mi-am luat fetiţa de mână şi am încercat să fug, când am văzut că leii voiau să ajungă la noi", a declarat Masha Shepherd, soţia lui Doug, pentru CBS.

Dresorul a fost transportat de urgenţă la spital, unde a fost operat. În prezent, starea sa de sănătate este stabilă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ianis Hagi Captura TV jpg
image
image
image
image
image
image
Marcel Ciolacu fb jpg
elicoptere prabusite jpg
1 Seminte legume Gradina cu rosii jpg
Arme iraniene confiscate de SUA FOTO Departamentul Apărării webp
Interviu angajare job shutterstock 161909402 jpg
IMG 20240422 WA0003 1536x1082 jpg
Oppenheimer si actorul jpg
bani  foto   Shutterstock jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net