Şi-au luat sanie veche de 170 de ani

Ultima actualizare:
Gramofonul,  de 110 ani funcţionează
Gramofonul, de 110 ani funcţionează

Obiectele de pe vremea străbunicii au făcut furori la târgul de antichităţi. Cei mai impresionaţi au fost străinii, care nu s-au uitat la bani şi au cumpărat tot ce le-a făcut cu ochiul.

Lucrul care a întors toate privirile a fost o sanie, veche de 170 de ani. Confecţionată din nuc, cu elemente de fier forjat pe margini, ea s-a vândut ca pâinea caldă.

„Este din anul 1840, din zona Ardealului. Pe atunci, fetele erau duse la plimbare în astfel de sănii. Am cumpărat-o în urmă cu câţiva ani, am restaurat-o, iar acum am scos-o la vânzare. Este funcţională", ne asigură Relu, cel care a vândut-o cu 4.000 de lei.

Proprietară este o familie de coreeni, care s-a stabilit de câţiva ani în România. „Aşa ceva nu am mai văzut până acum. Este deosebită şi suficient de mare, cât să încăpem toţi trei. Abia aşteptăm să ne plimbăm cu ea la iarnă", ne-a spus, încântat, Chun Hong.

Bijuterii, costume populare, uniforme din primul război mondial, obiecte de mobilier din secolul al XVIII-lea au fost alte obiecte care le-au „luat minţile" cumpărătorilor la târgul de antichităţi, deschis până ieri pe Şos. Kiseleff.

„Vânzarea ne-au făcut-o, în special, asiaticii. Ei au apreciat foarte mult vechiturile noastre", ne-au mărturisit, cu sinceritate, câţiva comercianţi de antichităţi.

Gramofonul, de 110 ani funcţionează

A fost fabricat în anul 1900 şi este, încă, funcţional. A fost vândut cu 2.500 de lei

Ceas, din 1783
Ceas, din 1783

Ceas, din 1783

Dă ora exactă de 227 de ani. Are mecanism pe şasiu de lemn şi a fost dat cu 1.600 de lei


    Ceas, din 1783
Ceas, din 1783

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Prințul William și Kate Middleton  foto   GettyImages jpg
hotel intercontinental jpg
Biserica medievală din Densus  Foto Daniel Guță (1) JPG
Palatul Parlamentului - Casa Poporului FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
judecatoarea popiviciu jpg
Becali canta biserica jpg
green 1710328 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net