Sex, pârţuri şi ameninţări din partea lui Maradona

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Celebrul personaj argentinian a fost pârât în presă în urma prestaţiei sale cu mai multe feţe. Cotidianul spaniol "Sport" a notat că pregătirile lui Diego pentru meciul decisiv al Argentinei din Uruguay a constat în esenţă în şuete cu o blondă atractivă, chiar în holul hotelului unde lotul său de jucători era cazat.

Dacă ar fi să ne luăm după spusele "vulpoaicei" uruguayene Natalia Rosas (19 ani), care s-a intersectat cu Maradona (49 ani) în acea seară, durduliul selecţioner a lăsat o primă impresie jenantă, depăşită de mişcările furibunde din dormitor. În primă fază blonda a resimţit efectele secundare ale cinei consumate de tehnician. În dialogul celor doi s-au strecurat câteva râgâieli parfumate şi vânturi deranjante.

"El m-a invitat la o cafea şi în timp ce vorbeam, ne uram toate cele bune. La un moment dat ne-am îmbrăţişat, iar el m-a pupat. Am simţit imediat un gust de ceapă şi usturoi, pe care probabil tocmai le consumase. Au urmat apoi pârţurile. Diego s-a agitat şi a început să se învârtă pe scaun pentru a se acoperi".

image

"Dar după cafea el m-a invitat în camera lui. S-au petrecut lucruri care ar trebui să se petreacă între doi oameni maturi. E foarte viril! Am petrecut împreună o seară romantică şi foarte pasională. Dar de atunci el a început să mă catalogheze doar ca o amică şi că dacă voi vorbi în presă, atunci totul se va termina urât pentru mine", a menţionat Natalia.

Concluzia este că în ciuda faptului că i-a mirosit gura, a pufăit ceva vânturi, iar aspectul fizic nu-l mai ajută, numele Maradona impune şi aduce beneficii în pat. Se pare că prestaţia finală a fost cea care a impresionat.

VEZI AICI GALERIE FOTO CU NATALIA ROSAS

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
fond postasi 2 1698256806 jpg
Manastirea Cernica FOTO Shutterstock
casa florilor jpg
dus jpg
iluzie optica jpg
Rione Terra Volcano jpg
cirese advertorial img 4 jpeg
norvegia pixabay jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net