Se numeşte Margit Şerban
Sunt aspecte concrete, vii, dincolo de dramatismul cazurilor pe care îl percepem cu toţii la simpla rostire a numelui bolii.
Poveştile părinţilor despre cazurile lor prin spitale, despre lipsurile pe care le îndura ca să facă rost de medicamentele scumpe, recomandate de medicii ce spun că micuţii lor au nevoie dar că nu le pot da ei din farmacia clinicii, toate astea mă fac să urăsc toţi miniştri Sănătăţii din ultimii 20 de ani.
Niciunul n-a făcut nimic notabil pentru a uşura suferinţa copiilor diagnosticaţi cu cancere de tot felul.
Niciunul nu şi-a pus ambiţia să facă o vizită la clinica din Timişoara a doamnei doctor Margit Şerban, o femeie ce a reuşit nu numai să trateze remarcabil micuţii pacienţi, dar să le şi construiască un spaţiu ca o casă.
Aici, mămicile care stau cu lunile în spital, alături de copii, nu-şi spală hainele în lichean şi le usucă pe unde apucă. Iar o analiză necesară copilului chiar se face în clinica doamnei profesor Şerban!
Într-o zi o să mă duc să o cunosc pe doamna doctor. Acest medic a reuşit să transpună în realitate un proiect unic în Europa Centrală şi de Est: un spital de oncopediatrie construit cu fonduri externe, pe care l-a introdus în circuitul public, pentru ca toţi cei care ajung acolo să primească tratament gratuit.
Cum de nu a încercat reţeta aceasta niciun manager al sistemului nostru sanitar?
Răspunsul meu e simplu şi cred că extrem de adevărat: nu le-a păsat!
Cum nu le-a păsat nici de starea spitalului „Marie Curie" din Bucureşti, renovat şi dotat cu aparatură nouă cu ajutorul unor sponsori, al unor fundaţii şi a colectei publice.
Copiii bolnavi ai acestei ţări încă se chinuie.
