Sarkozy a primit un euro despăgubire într-un caz de fraudă

Ultima actualizare:

Curtea de apel de la Versailles a decis că Sarkozy avea dreptul să depună o plângere civilă în acest caz. Decizia a răsturnat o hotărâre anterioară luată de o curte diferită care a considerat că, în condiţiile în care un preşedinte în exerciţiu are imunitate legală, plângerea lui Sarkozy ar trebui examinată la finalul mandatului.

'Curtea de apel a luat o decizie. Ea l-a declarat pe şeful statului ca fiind îndreptăţit să înainteze o plângere civilă şi îi acordă, în conformitate cu solicitarea sa, un euro pe post de despăgubiri', a afirmat un oficial de la curtea de apel.

Potrivit Reuters, această decizie ar putea avea un impact asupra cazului separat 'Clearstream', în care Sarkozy cere daune pentru un presupus complot împotriva sa înainte de alegerile prezidenţiale din 2007. Pe de altă parte, cei incriminaţi în acest caz, printre care se numără şi fostul premier Dominique de Villepin, au argumentat că statutul lui Sarkozy de preşedinte ar trebui să îi interzică să întreprindă acţiuni legale civile.

Nicolas Sarkozy a anunţat poliţia în septembrie 2008 după ce sume mici au început să îi dispară din cont. Fraudatorii au folosit detaliile bancare ale lui Sarkozy şi ale altor zeci de persoane pentru a plăti facturi telefonice. Cinci persoane au fost condamnate în această afacere.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Poliție Belgia jpg
image
image
image
image
image
image
norvegia studii colaj pixabay jpg
image png
elevi scoli politie si pompieri e1641193237723 webp
kumarasamy navaneethan jpg
baie pixabay jpg
plaja dunraven bay captura video 2 jpg
CEDO - Curtea Europeană a Drepturlor Omului FOTO Shutterstock
farmacie medicamente pastile shutterstock 717437125 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net