Rusia, Cehia, Ucraina şi Lituania în doliu naţional alături de Polonia - VIDEO

Ultima actualizare:

Lituania a decretat trei zile de doliu naţional începând de luni, în memoria preşedintelui polonez. "Timp de trei zile, vom plânge alături de naţiunea poloneză, victima unei imense tragedii", a declarat duminică premierul lituanian Andrius Kubilius.

Şi în Ucraina a fost decretat doliu naţional în ziua de luni. Anunţul a fost dat de preşedintele ucrinean Viktor Ianukovici la încheierea unei vizite la ambasada poloneză din Kiev.

La fel ca şi lituanienii, zeci de ucrineni au aprins lumânări la ambasadele Poloniei şi au depus flori albe şi roşii, în culorile drapelului polonez.

Cehia şi Rusia au decretat zi de doliu naţional. În Cehia, acesta se va ţine în ziua în care vor avea loc funeraliile preşedintelui Lech Kaczynski şi ale celorlalte victime ale accidentului de sâmbătă.

Ministerul de Externe de la Praga a anunţat că drapelele vor fi coborâte în bernă pe toate clădirile guvernamentale.

O dată fixă pentru funeralii nu a fost anunţată încă de autorităţile poloneze.

Rusia îşi manifestă solidaritatea cu Polonia prin ziua de doliu naţional de luni, o dată cu Uniunea Europeană.

Tragedia din Polonia este comemorată şi de guvernul brazilian care a decretat trei zile de doliu oficial.

Polonia se va afla în doliu o săptămână, începând de duminică. Mii de polonezi au depus lumânări şi flori în centrul Varşoviei, la Palatul Prezidenţial, acolo unde trupul neînsufleţit al preşedintelui Lech Kaczynski a fost dus. Întreaga ţară a fost cuprinsă de linişte.

" Aceasta este încă o tragedie naţională din istoria noastră. Noi, polonezii, am avut parte de foarte multe. Pierderea unei vieţi umane este foare greu de îndurat, dar trebuie să mergem mai departe", a spus Zofia Szymczyk, o femeie de 70 ani, care a participat la slujba ţinută în centrul Varşoviei pentru comemorarea preşedintelui, a soţiei sale şi a celorlalţi demnitari care au murit în catastrofa aeriană produsă sâmbătă la Smolensk, în vestul Rusiei.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
judecatoarea popiviciu jpg
Becali canta biserica jpg
green 1710328 1280 jpg
2019 07 07 7 dimitrie bolintineanu 1819 1872 54597 jpg
cel mai mic robot lume guinness png
image png
Château d'Armainvilliers jpg
judecatoare pascu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net