«Rechinul-gunoier» curăţă apele României

Ultima actualizare:

    500 de kilograme de gunoi este cantitatea pe care o poate colecta drona, zilnicfoto:RanMarineTechnology
500 de kilograme de gunoi este cantitatea pe care o poate colecta drona, zilnicfoto:RanMarineTechnology

Mediul înconjurător are un nou „salvator”: drona inteligentă. „Waste Shark”, achiziţionată de Asociaţia MaiMultVerde cu aproape 22.000 de euro, strânge până la 500 de kilograme de gunoaie pe zi. Am văzut-o “la lucru” şi am fost impresionaţi de “hărnicia” ei.

Organizaţiile pentru mediu declară război deşeurilor cu un „rechin” care înghite orice gunoi de la suprafaţa apei, scrie adevarul.ro. Drona „Waste Shark”, cumpărată de către Asociaţia MaiMultVerde a fost folosită în premieră în România, la sfârşitul săptămânii trecute. Din punct de vedere al tehnologiei utilizate, Waste Shark este una dintre cele mai avansate soluţii de management al deşeurilor plutitoare. Drona colectează plastic şi microplastice, gunoi, uleiuri, alge şi poluanţi chimici de la suprafaţa apei. „Rechinul” poate fi folosit pentru curăţarea râurilor, deltelor, lacurilor, plajelor.


    București. Drona a fost pusă la încercare  pe Dâmboviţa
București. Drona a fost pusă la încercare pe Dâmboviţa

Prima probă a fost trecută cu brio pe râul Dâmboviţa, iar în curând, WasteShark pleacă în „misiune” pe apele Dunării. Waste Shark costă 21.800 de euro şi are o durată de viaţă de minimum 15 ani. Dronele se fabrică în Olanda, sunt electrice, nu poluează deloc şi au o capacitate de colectare de până la 500 de kilograme de deşeuri pe zi. Este extrem de silenţioasă şi poate fi folosită timp de 16 ore pe zi. Viaţa bateriei durează între şase-opt ore pe zi şi se încarcă în patru-şase ore, la o priză normală.

București. Drona a fost pusă la încercare  pe Dâmboviţa
București. Drona a fost pusă la încercare pe Dâmboviţa

„La nivel mondial, în cadrul Let’s Do It World s-a discutat şi se discută despre astfel de mecanisme de colectare a deşeurilor. Cu siguranţă, vom căuta şi noi acest gen de soluţii. Mi se pare importantă iniţiativa celor de la MaiMultVerde.  Îmi pare rău însă că tot ONG-urile sunt cele care fac aceste eforturi, şi nu cei de la Apele Române sau cei de la Ministerul Mediului”, arată şi membrul co-fondator al organizaţiei Let’s Do It Romania, Ionuţ Iordăchescu.

Plajele, groapă de gunoi

Galaţi. Voluntarii adună gunoaie de pe malul Dunării
Galaţi. Voluntarii adună gunoaie de pe malul Dunării

Plajele din România sunt sufocate de gunoaie, an de an. Constanţa, Eforie şi Mamaia au fost anul acesta „campioane” la deşeuri. ONG-ul Mare Nostrum a monitorizat plajele în această toamnă şi a descoperit zeci de mii de gunoaie lăsate în urmă de turiştii iubitori de mare şi soare, dar nu şi de mediu. Concret, peste 33.000 de deşeuri au fost găsite, aceasta fiind cea mai mare cantitate înregistrată în ultimii cinci ani. În plus, au fost descoperite aproape 18.000 de mucuri de ţigară. Un singur chiştoc conţine suficienă otravă cât să omoare, în 96 de ore, 50 de peşti mici aflaţi într-un litru de apă, iar nicotina din 200 de chiştoace poate omorî un om. Restul gunoaielor sunt compuse din scutece, tampoane, seringi şi beţe de urechi, scrie adevarul.ro. Plasticul, deşi extrem de nociv pentru floră, faună, dar şi pentru organismul uman, este întâlnit în cantităţi foarte mari pe plajele şi în apele din România.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Manastirea Cernica FOTO Shutterstock
casa florilor jpg
dus jpg
iluzie optica jpg
Rione Terra Volcano jpg
cirese advertorial img 4 jpeg
norvegia pixabay jpg
Femeie care bea ceai FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net