Rapid - Dinamo 0-0/ Şi-au spart capetele degeaba

Ultima actualizare:

Rapid şi Dinamo sunt două fantome bântuite pe un Giuleşti de muzeu. Un derby viu doar prin suporteri, care au trăit mai intens decât jucătorii pe teren încleştarea cu rivalii din Ştefan cel Mare.

Fotbaliştii şi-au trădat limitele din clasament şi prin joc, aflaţi în afara podiumului, rapidiştii şi „câinii" evoluând extrem de slab. Coman a făcut puţin balet în poartă şi a tresărit speriat la ocazia lui Torje din minutul 2, blocată in extremis de Grigore.

Şi finalul primei reprize i-a dat emoţii lui Dani, Alexe trimiţând în transversală. Cam atât cu ocazii de partea lui Dinamo. Prea puţin, dar şi mai puţin la Rapid.

Pentru că giuleştenii au evoluat crispat, iar în primele 45 de minute i-au dat emoţii lui Dolha doar la un şut al lui Spadacio. Pancu a alergat mult în atac, dar jocul i-a trădat vârsta, semn că e mai aproape de retragere decât de o revenire în forţă în tricoul Rapidului.

Cu un joc încâlcit, fără chef, dar cu nervi, Rapid şi Dinamo au oferit faza-şoc a etapei. Rubio a ajuns la spital după ce s-a lovit cap în cap cu Roman.

Jucătorii au plătit cu sânge, dar nu pentru club. Pentru că şi după pauză, evoluţia celor două echipe a lăsat cu mult de dorit. Bakaj, omul de la care câinii aşteptau mult, în afară de câteva fente estetice, a fost mai mult „bagaj" şi gata să revină în Albania, în timp ce Dănciulescu nu a putut doborî bariera Marcos Antonio spre poarta lui Coman.

„Corbul" a reuşit doar o dată să străpungă defensiva Rapidului, dar a ratat singur cu portarul giuleştean. Finalul meciului dintre două echipe a căror frică de a pierde a fost mai mare decât dorinţa de a câştiga a adus un deznodământ aşteptat, remiza.

Astfel că nici Rapid, nici Dinamo, n-au reuşit să profite de eşecul Oţelului la Târgu Mureş, iar perspectiva titlului rămâne la fel de îndepărtată pentru ambele formaţii bucureştene.

Dinamovistul Rubio a ajuns la spital în prima repriză

 Dinamo, opt jucători noi faţă de tur. Din echipa care a învins Rapidul în tur, 3-2, aseară nu s-au regăsit decât trei printre titulari: Moţi, Kone şi Torje. De asemenea, între buturi a revenit Dolha, după ce de la reluarea campionatului a apărat doar la Dinamo II, iar Bakaj a fost, în premieră, în primul "11".

 Bărboianu a jucat pentru Dinamo II. Noua achiziţie a "câinilor", Ştefan Bărboianu, nu a fost oprit în lot pentru derby, dar a debutat în tricoul alb-roşu în partida de ieri dintre Dinamo II şi Săgeata Năvodari, 1-0.

Pancu, titular în premieră. De la revenirea sa la Rapid, în această iarnă, Pancu a fost pentru prima dată titular, Şumudică lăsându-l astfel pe bancă pe golgheterul echipei, Ovidiu Herea.

Dani Coman a fost ironizat de galerie. Deşi a greşit etapa trecută în meciul cu Oţelul, Dani Coman a fost titular şi aseară, în dauna lui Bornescu, care va pleca la vară. Dar suporterii l-au taxat pe "Robocop" şi, în momentul în care a ieşit la încălzire, au scandat numele lui Bornescu.

Fanii au "acoperit" terenul cu role de hârtie. Înainte de începerea meciului, galeria gazdelor a aruncat cu mii de role de hârtie în teren şi torţe, iar pompierii au fost nevoiţi să intervină. Meciul a întârziat cinci minute pentru a fi curăţat gazonul.

Şase fani dinamovişti, reţinuţi de Poliţie. Cei aproximativ 400 de suporteri ai "câinilor" au ajuns cu două ore înainte de meci în Giuleşti. Pe traseu, şase dinamovişti au fost reţinuţi de jandarmi pentru că aveau petarde şi fumigene, iar alţii au încercat să dea cu pietre în autocarul Rapidului.

Rubio şi Roman s-au dat cap în cap. În minutul 36, Rubio a ratat intercepţia unui balon şi s-a lovit cap în cap cu Roman. În urma duelului, ambii au avut nevoie de îngrijiri medicale. Roman a fost pansat şi a continuat meciul, dar dinamovistul, plin de sânge după ce şi-a spart arcada, a fost transportat la ambulanţă şi înlocuit cu Crăciun.

"A fost un joc aprig, cu o echipă bătăioasă, aţi văzut ce s-a întâmplat şi cu Roman, care are comoţie. Suferim la construcţie şi am câştigat un punct"Marius Şumudică, antrenor Rapid

"Ambele echipe au pierdut două puncte. Ocaziile mai clare le-am avut noi, dar până la urmă e un rezultat echitabil. Ne depărtăm de locurile fruntaşe"Ioan Andone,antrenor Dinamo

image
image
image
image
image
image
image png
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net