Puyol ca Bölöni
Vedeţi, la noi, problema asta cu a fi ardelean, oltean, moldovean sau bănăţean - nu amestec ungurii aici - nu s-a acutizat niciodată şi sper să nici nu se ajungă acolo.
Toţi sunt români. Căci, pentru spanioli, din câte ştiu, a fi basc, sau catalan, e o excepţie nu foarte plăcută. Ca ungurii la noi.
Aceste părţi ale Spaniei au o istorie, o limbă, o cultură separate de Mama-Spania, lucru care le desparte... În fine, nu vă ţin cursuri. Dar în istoria "contrelor" dintre spanioli şi catalani, pe care nu o cunosc, cred că va rămâne un nume care leagă cele două comunităţi proeminente: Carles Puyol.
Pentru că acest catalan, jucător al Barcelonei catalane (o subliniez mereu), rivala de viaţă şi de moarte a Realului Madrid, spaniol - subliniat! - a dat unicul gol, golul istoric al calificării Spaniei (nu Cataluniei, pentru cârcotaşi) în meciul semifinalei contra puternicei, aparent imbatabilei, oricum temerarei echipe a Germaniei, un cupaj cvasiletal până atunci (4-0, 0-1, 4-1, 4-0) dintre jucători tineri, Ozal, Mueller, şi vechi cu Schweinsteiger şi alţi cinci.
Un simbol al Spaniei, iaca!, este un catalan. E ca-n bancul ăla cu nea Nicu la Harghita: „Cum te cheamă, pui de dac? Pişta!" Cum îşi râde Domnul de absurdităţile muritorilor, şi o repet a nu ştiu câta oară, cât umor are El!
Deşi de aici, şi nu musai de la tratative scorţoase prin cabinete şi parlamente, sau de la lucrarea serviciilor secrete, se produce reconcilierea. Spontan.
Poate printre primii care au înţeles semnul Proniei au fost Majestăţile Lor spaniole, Regele Juan Carlos şi Regina, fostă sportivă, care s-au dus imediat la vestiare, felicitând eroul hispano-catalan, când acesta doar ieşise de sub duş cu un prosop în faţa "ruşinii".
Vă amintesc că noi am fumat de mult ţigara asta, şi nu o dată. Ba, chiar acum cu un guvern bicolor portocaliu-roș/alb/verde, vă amintesc un gol fabulos, unic, de 1-0, al lui Loţi Bölöni, cu Italia. Din 1983.
