Primul caz de virus de tip A/H1N1 din acest sezon, înregistrat la un copil din Călăraşi

Ultima actualizare:

Cazul nu a necesitat internare iar părinţii copilului nu sunt afectaţi, a precizat ministrul.

Sursa de la care s-a îmbolnăvit copilul nu se cunoaşte, probabil de la rude sau de la cei cu care a venit în contact”, a declarat, la rândul său, prof. dr. Molnar Geza, consilier al ministrului.

El a explicat că până în acest moment în România nu au fost înregistrate multe cazuri. La nivel european numărul cazurilor cu gripă AH1N1 a fost de 39 iar în România s-a înregistrat al 40-lea caz.

Prof. dr. Molnar Geza a mai spus că se presupune că în acest an dominant va fi virusul H3N2, care se aşteaptă să evolueze în Europa în decembrie-ianuarie, iar cazurile cu H1N1 vor fi sporadice.

O situaţia îngrijorătoare sunt însă cazurile de rujeolă, primul caz pornind de la Paşcani şi răspândindu-se la Galaţi, în Maramureş şi iar în sudul Moldovei şi în Bucureşti (1 caz). În total sunt 66 de cazuri confirmate din 84 de suspiciuni, la toate grupele de vârstă. Boala are o specificitate majoritară în comunităţile de romi şi în comunităţi în care fie nu s-a făcut vaccinarea, fie sunt sub vârsta de vaccinare.

La Paşcani a fost înregistrat un deces cauzat de rujeolă iar celelalte cazuri sunt bine, multe fiind externate.

În ceea ce priveşte campania de vaccinare împotriva gripei sezoniere, din cele 1.300.000 de vaccinuri distribuite până la 8 noiembrie s-au efectuat 446.204 vaccinări, din care 213.704, adică 47,8 la sută, la persoane de peste 65 de ani, a mai anunţat ministrul Sănătăţii.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Evghenia Gutul Vladimir Putin FOTO Facebook jpeg
image
image
image
image
image
image
bucuria 1536x1024 jpg
atena praf saharian jpg
orhidee jpg
image png
439472728 923339792915902 5736137712490660858 n e1713931499872 webp
image png
balcoanele solare jpg
printul philip meghan markle colaj gettyimages jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net