Poliţiştii ne caută prin gunoaie!

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Directorul Poliţiei Comunitare şi şeful firmei de salubritate din Târgu-Jiu au o sarcină murdară pentru depistarea celor care aruncă ilegal gunoiul.

Angajaţii firmei de salubritate şi agenţii comunitari caută prin gunoaiele aruncate la colţ de stradă indicii pentru a-i depista pe cei certaţi cu ordinea.

De treaba murdară se ocupă chiar şi directorul firmei de salubritate Polaris şi şeful Poliţiei Comunitare, deveniţi detectivi prin gunoaie.

„Doar aşa reuşim să-i găsim pe cei care aruncă deşeurile în mod ilegal. Facem acţiuni cu Poliţia Comunitară în locurile unde se aruncă nepermis şi căutăm prin gunoaie un bon fiscal. Apoi mergem la sediul firmei respective sau la adresa persoanei pentru a aplica amenzi. Ne dăm seama imediat, după atitudinea pe care o au şi explicaţiile pe care le găsesc, dacă sunt în culpă sau nu. Amenda pentru persoane fizice este de 600 de lei, iar sancţiunea pentru persoane juridice este cuprinsă între 1.000 şi 2.000 de lei", a declarat Luis Popa, directorul firmei de salubritate.

Persoanele prinse cu treburi murdare au negat vehement faptul că au fost sancţionate.

„Nu este adevărat. Noi nu avem asemenea probleme şi nu am aruncat gunoiul nicăieri. Cred că este o informaţie falsă", a spus Ovidiu Nucu, directorul firmei Ovifrig Service, amendată recent de Poliţia Comunitară cu câteva mii de lei.

Prinşi cu factura

După vreo zece minute de căutări în gunoaiele aruncate lângă un hypermaket, Luis Popa, directorul firmei de salubritate a găsit un plic cu facturi şi un număr de telefon.

simeon stalpnicul png

"O să sunăm şi verificăm. Trebuie să aibă o justificare plauzibilă", a precizat Ion Tudor, directorul Poliţiei Comunitare Târgu Jiu.

Citeşte şi:

Se înfiinţează «poliţia concediilor medicale». Cum comentezi?

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
tractorul brasov jpg
image
image
image
image
image
image
image png
italian masini bucuresti jpg
foto1 viol jpg
nasa foto pexels
maxresdefault jpg
drapel steag romania revolutie fara stema foto sutterstock
Au furat 13 tone de masline in Spania jpg
trusa prim ajutor jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net