Personajele din "Shrek" au fost folosite pentru un pictorial sexy. Află despre ce e vorba! FOTO

Personajele animate din "Shrek" au luat parte la o şedinţă foto bizară, organizată de revista de modă pentru bărbaţi, "VMan", informează movies.yahoo.com.

Astfel, câteva modele pe jumătate dezbrăcate s-au "pozat" alături de Donkey, Prinţesa Fiona şi Lord Farquaad, înaintea lansării filmului "Shrek Forever After".

Cei de la DreamWorks Animation şi-au cerut scuze şi au anunţat că regretă faptul că au fost de acord ca personajele să fie folosite într-un asemenea context.

"Nu cred că Walt Disney le-ar fi permis unor personaje precum Cenuşăreasa sau Albă ca Zăpada să apară într-o revistă, în ipostaze ce sugerează un menage a trois", a declarat Kyle Smith, critic de film la New York Post.

Smith a calificat pozele din "VMan" drept bizare şi susţine că arată goana după publicitate pentru filmul care va fi lansat in cinematografe peste câteva săptămâni.


Vezi aici întreaga GALERIE FOTO


Revista se va lansa pe 20 aprilie, cu o zi înainte de premiera "Shrek Forever After" la Festivalul de Film Tribeca din New York.

Cel de-al patrulea lungmetraj al seriei "Shrek" va fi lansat şi în România pe 16 iulie, în format 3D.

Citeşte şi:

Shrek 4 va fi lansat în mai! Află a cui este vocea personajului negativ din film

Loading...