Pericol! Pierdeţi un sfert din pensie

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

„Am muncit 55 de ani. Acum sufăr cu inima şi dau 3 milioane pe lună doar pe pastile. Mănânc pâine înmuiată în lapte. De unde vor să ne mai ia şi impozit?". Tanti Natalia stă pe o bancă în parcul Tei din Bucureşti şi se plânge fiecărui trecător. Poate o aude şi Băsescu.

Bătrânii sunt resemnaţi şi spun că vor trăi cu aer, dacă nu se va plăti şi el. Abia au scăpat de tăierea de 15% din pensii şi au crezut că pot respira uşuraţi.

Dar, de unde. A venit creşterea TVA şi s-au scumpit toate produsele cu până la 8-10%. Acum, altă lovitură. Băsescu a cerut impozitarea tuturor veniturilor, deci şi a pensiilor.

Încă 16% în minus. Guvernul se gândeşte, însă, tot la sugestia preşedintelui, să revină la vechea TVA. „Vom face o analiză în Guvern să vedem datele financiare şi vom vedea ce rezultate avem", a spus ieri ministrul Muncii, Mihail Şeitan, referitor la reducerea TVA la 19%.

Pensionarii însă, o duc din ce în ce mai greu. „Ăştia mari nu se gândesc şi la noi. Suntem bătrâni, am muncit, iar acum luăm pensie câţiva lei pe lună. Din 7 milioane cât iau trebuie să plătesc întreţinere, lumină, să mănânc, să-mi iau medicamente. De unde? Eu ce mai mănânc, dacă-mi vor lua atâţia bani? Vine iarna şi întreţinerea se va scumpi. Preţul la medicamente deja a crescut, de luna asta", ne-a spus tanti Natalia, 85 de ani, fostă asistentă medicală.

Fără 16% din pensii şi cu preţurile crescute chiar şi cu 8%, în urma creşterii TVA, mulţi bătrâni se vor trezi cu veniturile tăiate cu circa un sfert.

Toate acestea s-ar putea întâmpla de la 1 ianuarie 2011, când Guvernul ar putea lua în discuţie modificarea taxelor, a declarat Sulfina Barbu, după întâlnirea membrilor PDL de ieri. Până atunci, bătrânii pot doar spera.

«Ne luaţi pielea de pe noi!»

Mihai Popa, 73 ani:

"Nu ştiu ce o fi în capul lor. Abia am scăpat de tăiere şi acum ne-o impozitează? Au înnebunit de tot. Nu se gândesc şi ei că suntem bătrâni şi că avem nevoie de medicamente, pe care abia le-au scumpit?"

Elena Dumitru, 65 de ani:

"Mai au puţin şi o să ne ia şi pielea de pe noi. Ne-a mai rămas să ne cumpărăm de înmormântare că, în stilul ăsta, vom ajunge direct la groapă. Doar că, nici pentru asta nu mai avem bani."

Nicolae Oprea, 71 de ani:

"La magazin şi în farmacii toate preţurile au crescut. Până şi pâinea şi cartofii, de multe ori singura noastră mâncare, s-au scumpit. Nu ştiu în ce hal vom mai ajunge. Ne este foarte greu şi ne va fi şi mai greu."

Traian Băsescu, preşedintele României:

"Pensiile nu se vor tăia, se vor impozita. Orice venit trebuie impozitat. Creşterea TVA, însă, a fost o greşeală"

Emil Boc, prim-ministru:

"Dacă vom găsi o alternativă la creşterea TVA, se va face. Nu a fost şi nu este o bucurie pentru nimeni majorarea TVA".

Adrian Vasilescu, consilier BNR:

"Reducerea TVA nu înseamnă şi scăderea preţurilor, fiind posibil ca unii comercianţi să nu le micşoreze."

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
zatun lac jpg
inaugurare jpeg 5 jpeg
furtuni ploi jpeg
casse tete jpg
man at supermarket jpg
Imparateasa Messalina jpg
Infarct - inima - boli cardiace FOTO Shutterstock
tocător de legume jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net