Păstraţi-i obiceiurile de acasă şi în concediu!

Ultima actualizare:
În avion
În avion

Mergeţi în vacanţă cu cel mic şi aveţi emoţii? E absolut normal, spun psihologii. Poate se plictiseşte în maşină, poate face scandal în avion, ca să nu mai vorbim de surprizele pe care vi le poate face la hotel sau pe plajă. Psihologul Click!, Mihaela Vintilă, vă dă câteva "reguli de călătorie".

Încă de la început implicaţi-l în alegerea destinaţiei şi la făcutul bagajelor.

Asta dacă, evident, este suficient de mare pentru a înţelege (de la cinci ani în sus). Unii copii vor la mare, alţii la munte, alţii preferă taberele, pentru a se socializa cu alţi copii.

"Este de preferat să mergeţi împreună cu încă o familie cu copii. Cei mici se vor bucura să se joace împreună. De asemenea, responsabilizaţi-l, punându-l să aibă singur grijă de rucsăcelul lui cu strictul necesar", spune psihologul.

De asemenea, pentru vacanţă, copilul trebuie pregătit cu cel puţin două săptămâni înainte: spuneţi-i cum trebuie să mănânce în societate, cum să se poarte în avion sau la hotel.

În maşină

Dacă mergeţi la drum lung, aşteptaţi-vă ca cel mic să se plictisească. Prin urmare, aprovizionaţi-l cu jucăriile preferate, cu reviste sau cărţi de colorat. Un joc nou, pe care să i-l oferiţi chiar înainte de plecare, îl va ţine ocupat şi fericit o bună parte din timp.

Nu-l scăpaţi din ochi, pe plajă!
Nu-l scăpaţi din ochi, pe plajă!

Vorbiţi cu el pe tot parcursul drumului, arătaţi-i locuri noi, animale pe care nu le-a mai văzut, explicaţi-i. Călătoria şi vacanţa pot fi, de fapt, o lecţie de viaţă. Faceţi opriri dese pentru a-l lăsa să se dezmorţească şi să ia aer.

În avion

Dacă nu a mai călătorit până acum cu avionul, pregătiţi-l din timp. Avertizaţi-l că se va simţi ca în lift, că nu are voie să facă gălăgie, că va trebui să stea doar pe scaunul lui. Nu alegeţi o destinaţie prea îndepărtată. Primul drum cu avionul trebuie să fie scurt, pentru a vedea cum reacţionează.


    În avion
În avion

La hotel

Spuneţi-i că trebuie să aibă grijă de bunurile din cameră şi să fie mult mai atent decât acasă. Altfel, va risca să fie dat afară şi altădată să nu mai fie primit. Dacă e foarte mic, îi puteţi lua de acasă păturica sau perna preferate, ca să se simtă "ca acasă".

La restaurant

Dacă nu a mai luat masa în public, poate celui mic i se va părea ciudat. Ca să nu vă facă surprize şi să îi deranjeze pe cei din jur, instruiţi-l din timp: să mănânce cu gura închisă, să stea cuminte, să se uite la părinţi şi să îi imite, în gesturi.

În magazine

În staţiunile turistice, tentaţia e mare. Peste tot numai mingi, bărcuţe şi locuri de joacă. Nu-i faceţi toate poftele din prima zi! A doua zi va cere şi mai mult, în plus, riscaţi să rămâneţi cu buzunarele goale în scurt timp.

Nu-l scăpaţi din ochi, pe plajă!

Dacă mergeţi cu cel mic la plajă, este clar că nu vă veţi permite să închideţi ochii nici o secundă. Copilul poate intra singur în apă sau se poate rătăci, lucru care poate fi traumatizant pentru el.


    Nu-l scăpaţi din ochi, pe plajă!
Nu-l scăpaţi din ochi, pe plajă!

"Încercaţi să vă jucaţi cât mai mult împreună, să îi arătaţi cum se fac castele de nisip. Lăsaţi-l să se joace cu alţi copii", vă sfătuieşte psihologul Mihaela Vintilă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
teren de fotbal jpg
image
image
image
image
image
image
image png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net