O studentă a fost condamnată la moarte de medicii incompetenţi.

Ultima actualizare:

"Mi s-a spus să stau cinci minute şi am aşteptat ore. Nimeni nu m-a băgat în seamă, toată lumea era ocupată. Îmi venea să ţip: am CANCER, cât să mai aştept !? Nu am aşteptat nouă luni să-mi găsiţi ce am ?

Nici acum când vă zic eu vouă, în loc să-mi ziceţi voi mie ce am, nu mă băgaţi în seamă ? ", este mărturia cutremurătoare a fetei.

Diagnosticul a variat de la reumatism la ipohondrie, cu toate că fata nu mai putea dormi din cauza durerilor.

După o luptă pe care a purtat-o singură, Dana a ajuns să se trateze la o clinică din Germania. Medicii de aici au descoperit că boala a apărut în corpul ei în perioada iulie-august 2008.

Coşmarul a început acum un an

Primele dureri le-a avut în noiembrie 2008, iar în vara acestui an a fost diagnosticată cu cancer. De la apariţia durerilor şi până la aflarea diagnosticului, tânăra de 24 de ani a „bătut" timp de nouă luni spitalele din Timişoara şi din Reşiţa, de unde a fost trimisă să se trateze de cancer cu fizioterapie, băi termale.

Culmea absurdului: au trimis-o la psihiatru

Culmea incompetenţei medicale a fost atinsă când medicii bănăţeni au trimis-o pe tânără la psihiatru pentru că erau convinşi că inventează durerile. Mărturia Danei este cutremurătoare.

Am văzut lipsa de profesionalism şi superficialitatea cu care am fost tratată în România, sau netratată mai bine zis, nici măcar diagnosticată. Am bilete şi documente cam de prin toate locurile în care am fost. M-am luptat să aflu ce am şi nu am stat acasă să aştept un diagnostic. Şi am aflat, dar din păcate singură şi foarte târziu", scrie Dana de pe patul de spital din Germania.

Incompetenţă medicală crasă

La sfârşitul lunii octombrie a anului trecut, Dana a simţit o durere de şold. De aici a început coşmarul numit cancer şi o luptă contracronometru pentru viaţă. Primul drum al fetei a fost la Spitalul Militar din Timişoara şi, timp de nouă luni, a fost plimbată de la un medic la altul.

Nevralgie crurală stângă", „durere provocată de o iritare sau leziune a unui nerv senzitiv", „anemie cauzată de lipsa de fier", „discopatie lombară" şi „probleme psihice" au fost, pe rând, diagnosticele puse de medicii bănăţeni în urma radiografiilor şi analizelor la care a fost supusă  Dana Dobromir.

La clinica privată i-au pus în braţe rezultatul

Asta e tot ce a auzit Dana de la medicii români timp de nouă luni. Asta, până când un exmen RMN, realizat cu mari intervenţii, a arătat un diagnostic şocant pentru tânără: diseminare vertebrală a unei forme de limfon.

Testul a fost făcut la o clinică privată din Timişoara în luna iulie a acestui an. Nimeni însă nu i-a spus fetei cum se traduce în termeni populari denumirea medicală a diagnosticului.

„RMN-ul l-am plătit integral ca să pot să îl fac în câteva zile, altfel ar fi trebuit să aştept minimum o lună. Rezultatul l-am primit în braţe la recepţie, fără nicio explicaţie", a mărturisit Dana prin messenger, de pe patul din Spitalului Universitar din Bonn, Germania, unde se tratează acum de cancer limfatic.

A aflat că are cancer de pe Internet

Absolventă a Facultăţii de Relaţii Internaţionale şi Studii Europene la Universitatea de Vest din Timişoara, Dana a căutat imediat pe internet traducerea diagnosticului dat după testul RMN.

După ce am văzut rezultatul mi-am dat seama că nu este de bine, dar nu am ştiut exact ce înseamnă până am ajuns acasă şi am căutat pe Google. Cancer!", şi-a amintit tânăra.

Citeşte aici întreg articolul

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ogoranu luptator anticomunist
image
image
image
image
image
image
Explozie de culoare în Grădina Botanică  FOTO: Complexul Muzeal de Științele Naturii Galați
gara de nord jpeg
nadia comaneci tarom jpg
Joe Biden FOTO Profimedia
monede pexels jpg
concert pixabay jpg
ambuteiaj   masini viniet apentru bucuresti jpeg
grecia pixabay jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net