O doctoriţă din Germania, acuzată că şi-ar fi omorât 14 pacienţi

Ultima actualizare:

Procurorii au susţinut că Mechthild Bach, în vârstă de 59 de ani, a omorât mai mulţi pacienţi între 2001 şi 2003, folosind supradoze de morfină sau diazepam. Omorul din culpă se poate solda cu condamnarea la închisoarea pe viaţă în Germania.

Tratamentul cu morfină nu a fost adecvat pentru cei mai mulţi dintre pacienţi, iar dozele erau prea mari în alte cazuri, a susţinut în faţa instanţei din Hanovra procurorul Regina Dietzel-Gropp. Pacienţii, cu vârste cuprinse între 52 şi 96 de ani, nu erau toţi în fază terminală, a adăugat procurorul.

Medicul nu recunoaşte crimele

Bach a contestat acest lucru şi a negat că a omorât pe cineva în mod conştient.

'În niciunul din cele 13 cazuri nu am scurtat faza finală a vieţii pacienţilor mei cu morfină', a spus Bach în faţa instanţei. 'Am fost acuzată pe nedrept şi resping absolut toate acuzaţiile care mi-au fost aduse'.

Ştergându-şi lacrimile, Bach a spus că pacienţii erau aproape de moarte - şapte suferind de tumori în fază avansată, iar ceilalţi şase având ani de suferinţă în spate.

'Fiecare persoană are dreptul de a-şi trăi ultima parte din viaţă în demnitate şi fără teamă', a mai spus Bach, adăugând că morfina a fost un tratament potrivit în toate cazurile.

Bach, la al doilea proces

Bach a admis, însă, că a greşit în privinţa întocmirii rapoartelor, susţinând că a fost mai atentă cu starea în care se aflau pacienţii decât cu completarea de formulare. Ea a argumentat că procesul său are la bază 'o documentare medicală insuficientă'.

Primele acuzaţii datează din 2003, când Bach şi-a pierdut licenţa de practică. Ea a fost reţinută pentru o scurtă perioadă de timp.

Bach se confruntă acum cu un doilea proces, primul încheindu-se anul trecut deoarece un judecător s-a îmbolnăvit.

Decesele s-au produs la un spital dintr-o suburbie a Hanovrei, Langenhagen.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Stație de metrou Tudor Arghezi. foto: Sever Gheorghe
iluzie optica jpg
Prințul William și Kate Middleton  foto   GettyImages jpg
hotel intercontinental jpg
Biserica medievală din Densus  Foto Daniel Guță (1) JPG
Palatul Parlamentului - Casa Poporului FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
judecatoarea popiviciu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net