“Nu am scos în ilegalitate fertilizarea in vitro contra cost”

Ultima actualizare:

“Se încălca astfel o prevedere dintr-o lege organică, lucru care constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la trei la 10 ani”, a adăugat Bazac. “Vreau să specific foarte clar faptul că anularea acestui articol nu plasează în ilegalitate procedura de fertilizare in vitro, ci se referă strict la prelevarea de celule şi ţesuturi umane contra cost. Astfel, în acest moment, constituie ilegalitate donarea de ovule în scopul obţinerii de profit material, prevedere care se aplică în toate statele UE”, a mai precizat Bazac. El a spus, de asemenea, că acest lucru nu afectează procedura de implantare a ovulelor, adică operaţiunea de fertilizare in vitro.Ion Bazac a fost acuzat de mai multe organizaţii şi instituţii medicale că, în data de 23 septembrie, a semnat un ordin prin care inseminarea artificială şi fertilizarea in vitro deveneau ilegale, iar cei care le practicau riscau o pedeapsă cu închisoare de la trei la 10 ani. Conducerea Ministerului Sănătăţii a precizat, într-un comunicat de de presă, că “unităţile sanitare pot efectua proceduri de inseminare artificială şi fertilizare in vitro ca şi până în prezent, singurele diferenţe fiind documentele justificative ce trebuie emise pentru decontarea acestora. Ministerul Sănătăţii nu a îngrădit actul medical, doar a căutat să închidă portiţele care puteau duce la eludarea legii”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ogoranu luptator anticomunist
image
image
image
image
image
image
furtuni ploi jpeg
casse tete jpg
man at supermarket jpg
Imparateasa Messalina jpg
Infarct - inima - boli cardiace FOTO Shutterstock
tocător de legume jpg
rosii tomate istock jpg
Batrana pensionara bani pensie FOTO Shutterstock jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net