«Vrem un trai decent»

Ultima actualizare:

    La intrarea în primăriile care au făcut grevă, au fost puse afișe cu revendicări ale sindicatului care a organizat protestulFoto: Sever Gheorghe
La intrarea în primăriile care au făcut grevă, au fost puse afișe cu revendicări ale sindicatului care a organizat protestulFoto: Sever Gheorghe

Greva generală de o zi din administraţia publică locală a bulversat românii care au avut ieri treburi pe la primării. În cel mai mare oraş al ţării, doar la Primăria Capitalei şi la cea din sectorul 3 salariaţii au întrerupt lucrul, dar în rest activitatea s-a desfăşurat normal.


    Fotografii: Sever Gheorghe
Fotografii: Sever Gheorghe

Este ora 8.30 şi la primăria sectorului 3 birourile sunt goale, iar pe uşa maiestuoasă de la intrare sunt lipite afişe care anunţă că funcţionarii sunt în grevă. ”Vrem un trai decent, nu vrem să fim mereu pe primul loc la tăieri de salarii”, îşi spune păsul Aneta Drăgan, funcţionar la Serviciul de Autoritate Tutelară. O cu totul altă situaţie e la Direcţia Taxe şi Impozite a sectorului 1 unde toţi oamenii sunt la birouri şi este program normal. ”Nu înţeleg. Am avut treabă la primăria sectorului 3 şi era grevă, aici la sectorul 1 nu este”, se miră în faţa ghişeelor Gheorghe Vulpoiu. La Primăria Capitalei zeci de funcţionari sunt strânşi în faţa clădirii şi îşi strigă revendicările care i-au determinat să declanşeze grevă generală. ”Vrem să fim introduşi pe grila de salarizare pentru bugetari pe care o întocmeşte guvernul. Cerem creşterea salariilor de bază ale funcţionarilor publici şi ale personalului contractual din administraţia publică locală cu 25 la sută”, anunţă preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie, Valer Suciu. Potrivit liderului de sindicat, la protest au participat 30.000  de funcţionari din consilii judeţene, primării şi instituţii subordonate. În uralele sindicaliştilor, Valer Suciu ameninţă guvernul că nerezolvarea revendicărilor va atrage o grevă generală pe termen nelimitat, începând cu 19 iulie.

«Dacă au salarii prea mici, îi înţeleg»


    Fotografii: Sever Gheorghe
Fotografii: Sever Gheorghe

Gheorghe Vulpoiu, 81 de ani: ”Pe căldura asta am venit până la primărie şi să găsesc uşile închise ar fi fost grav. Nu trebuie să îl afecteze pe cetăţean nemulţumirile salariaţilor, chiar îi felicit pe cei care au decis ca la primăria sectorului 1 să se lucreze. Pe de altă parte, dacă au salarii prea mici, îi înţeleg că trebuie să se facă auziţi, dar nu pe spinarea cetăţeanului”.

Cătălin Pop Rizea, 40 de ani, antreprenor: ”Din punct de vedere al consumatorului îmi convine să se lucreze la Taxe şi impozite, mai ales când am nevoie. Este însă adevărat că fiecare om are nevoie de bani, iar dacă ei câştigă atât de puţin pe cât spun, este nevoie de proteste pentru a atrage atenţia şi pentru rezolvarea revendicărilor. De multe ori, este nevoie de gesturi dramatice”. 

image
image
image
image
image
image
3 lacul ursu jpg jpeg
Mesaje de la ingeri pentru zodii  Ce nativi sunt binecuvantati pana in toamna ghinionul nu se atinge de ei jpg
cirese 250 lei kg jpg
japoneza shutterstock 1824440588 jpg
iasi oras romania jpg
masa de pranz jpeg
ligia deca cozi gradinite de vara inscriere 842028 webp
medic jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net