Vrei masaj erotic în Centrul Vechi? Costă 400 de lei ora

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Petrecerile tematice în cluburi, serile lungi la terasă şi sesiunile de karaoke cu heliu au devenit disctracţii banale în Centrul Vechi al Bucureştiului. De acum, petrecăreţii care vin aici să-şi omoare timpul şi să „spargă" bani au la dispoziţie o nouă „provocare", la fel de scumpă: masaj erotic la 400 de lei ora.

Singurul salon de masaj, care funcţionează în perimetrul Centrului Istoric se află pe strada Lipscani, la numărul 28. Nişte panouri cu săgeţi te îndrumă spre locul în care, spun administratorii localului, vei descoperi plăceri nemaiîntâlnite, fete una şi una, discrete şi curate.

Pe o clădire veche, cum sunt mai toate imobilele din centrul istoric, la etajul I, un panou negru pe care scrie cu litere imense „MASSAGE" îţi dă de înţeles că ai ajuns la destinaţie. Până să ajungi să dai ochii cu „cele mai tari fete din oraş" trebuie să străbaţi un culoar întunecat, să urci nişte scări din lemn, şubrezite de trecerea timpului, dar acoperite cu o mochetă care pare că n-a fost nouă niciodată. Uşa, de-un alb „de spital", realizată din tâmplărie termopan, se potriveşte cu arhitectura imobilului „ca nuca în perete".

Salonul e situat la etajul I al unui imobil de pe strada Lipscani

simeon stalpnicul png

Pereţii holului care duce la intrare „îţi spun” că la etaj vei găsi cele mai tari fete din oraş

simeon stalpnicul png

Am ieşit dezamăgiţi de ceea ce am văzut în interior

simeon stalpnicul png

Prima încăpere în care intri e cufundată într-o beznă dezarmantă, iar singura sursă de lumină e globul disco cu oglinzi şi leduri multicolore. Aici, ne spune matroana, e clubul de noapte unde clienţii ascultă muzică şi se hlizesc la tinerele care dansează la bară. În spate sunt trei separeuri în care fetele cu mâini dibace te masează până ajungi pe culmile plăcerii sau ale disperării, după caz.

Aici ne-au sărit în ochi linoleumul scorojit de pe jos, sticluţele cu spirt de lângă paturi şi lumina pală a încăperii, pusă parcă special să mascheze condiţiile insalubre în care sunt masaţi clienţii. O oră de masaj erotic costă aici 400 de lei, însă nu vă gândiţi la prostii, căci, spune matroana, fetele nu fac sex nici pentru toţi banii din lume. Dacă vreţi să testaţi pe pielea voastră „minunile" masajului erotic în Centrul Vechi, noi nu vă oprim. Vă spunem doar că e cea mai scumpă speluncă în care am intrat.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
renovare apartament jpg
image png
bucuria 1536x1024 jpg
atena praf saharian jpg
orhidee jpg
image png
439472728 923339792915902 5736137712490660858 n e1713931499872 webp
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net