Viorica Dăncilă minte de îngheață apele! I-a spus lui Juncker că protestatarii au intrat în sediul Guvernului!

Premierul României, Viorica Dăncilă, i-a transmis o scrisoare preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi prim-vicepreşedintelui Frans Timmermans, în care transmite că protestul din 10 august a fost o încercare de înlăturare a guvernului, potrivit jurnalistului Ovidiu Vanghele de la Centrul de Investigaţii Media.

UPDATE Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene a confirmat că scrisoarea a fost primită și că va fi formulat un răspuns în cel mai scurt timp.

„Manifestaţia din 10 august a devenit un subiect de dispută politică intensă, majoritatea liderilor partidelor au făcut apel la calm şi la izolarea forţelor perturbatoare a ordinii publice. Cu toate acestea, s-au făcut auzite voci ale liderilor politici care au chemat la continuarea protestelor, aducând acuze instituţiilor statului, forţelor de ordine, respectiv celor care în toate statele membre au rolul de a proteja cetăţenii faţă de agresiuni şi acţiuni violente. Consider că aceste încercări de înlăturare pe cale violentă a unui guvern legitim pot reprezenta un precedent periculos în rândul statelor democrate”, a scris Viorica Dăncilă în scrisoarea trimisă conducerii Comisiei Europene, publicată pe Facebook de Ovidiu Vanghele de la Centrul de Investigaţii Media.

proteste_piata_victorieiZoom
Jandarmii au intervenit în forță vineri, 10 august, la protestele din Piața Victoriei
FOTO: INQUAM

„De asemenea, funcţia constituţională de mediator între societate, forţele politice şi instituţiile statului, care revine preşedintelui României, conform atribuţiilor din legea fundamentală, a fost ignorată de către acesta, care dimpotrivă a găsit momentul să aducă acuze guvernului şi să facă un apel la continuarea protestelor”, a adăugat Premierul.

Dăncilă mai susţine că după ce a iniţiat protestul, diaspora s-a retras din organizarea acestuia şi că asta le-a permis unor manifestanţi să încerce să intre în seduil guvernului.

„Astfel, evenimentul din data de 10 august nu a mai avut organizatori, fapt ce a dat posibilitatea participării unor manifestanţi care au instigat la acţiuni violente. Au fost încercări repetate de intrare în sediul guvernului, de forţare a cordoanelor de jandarmi şi de intimidare a unor obiective în spaţiul public”, a subliniat Premierul.

Acesta din urmă a mai subliniat şi că jandarmii au acţionat în conformitate cu legea şi că s-au declanşat mai multe anchete după ce o parte dintre protestatari au depus plângeri.

„Forţele de ordine au întreprins demersuri de oprire a violenţelor în conformitate cu legislaţia în vigoare, iar faţă de plângerile unor demonstranţi care au reclamat faptul că au fost victimele unor abuzuri, au fost demarate anchete cu privire la faptele semnalate”, a conchis Dăncilă.
Circa 100.000 de oameni au protestat vineri, 10 august, în Piaţa Victoriei şi s-a încheiat cu evacuarea forţată a pieţei de către jandarmi. Peste 450 de persoane au avut nevoie de asistenţă medicală în urma intervenţiei jandarmilor, care au folosit gaze lacrimogene pe intreg parcursul manifestaţiei.
 

loading...
Loading...

Citește și

  • Colonelul Cătălin-Răzvan Paraschiv, „măcelarul” îmbrăcat în alb din Piața Victoriei, cel care îi coordona pe jandarmi în timpul intervenției brutale, e plătit regeşte. În declaraţia de avere din anul 2017, bărbatul care a dat ordine dure în faţa Guvernului, avea un venit anual de 93.735 de lei. Un calcul simplu arată că lunar ofiţerul încasează în jur de 8.000 de lei.

  • Îmbrăcat în alb, cu o eșarfă pe față și în jurul gâtului, foarte autoritar dar și foarte respectat de jandarmi! În mai multe imagini și filmulețe cu violențele din noaptea de vineri spre sâmbătă se regăsește acest personaj misterios, despre care nimeni nu pare să știe nimic. El apare brusc în „locurile fierbinți” și le dă indicații clare jandarmilor: unde să atace, cu ce să atace, pe cine să ridice.

  • Colonelul Cătălin-Răzvan Paraschiv, măcelarul de la cârma Jandarmeriei care în Piața Victoriei îi dirija pe jandarmi și era îmbrăcat în civil, în haine de culoare albă, a fost premiat în 2011, de omul lui Traian Băsescu, ministrul de Interne Traian Igaș, cu titlul de excelență „Jandarmul Anului”!

  • Acuzat că a coordonat extrem de violent acţiunea de evacuare a pieţii de protestatari, colonelul Cătălin Paraschiv s-a decis să vorbească şi să explice ce s-a întâmplat cu adevărat vineri noapte în faţa Guvernului. Şeful Brigăzii Speciale a Jandarmeriei Române susține într-un interviu acordat Kamikaze că ordinul de a elibera piaţa a venit în urma unei confunzii, a informațiilor eronate venite de la dispecerat. Colegii "măcelarului" au cerut intervenția Brigăzii Speciale susținând că doua detașamente de jandarmi, au fost atacate de protestatari, iar jandarmii sunt ”călcați în picioare și omorâți”.