Viorica Dăncilă: «Creştem salariul minim diferenţiat de la 1 ianuarie»

Ultima actualizare:

    Premierul Viorica Dăncilă a stabilit noile măsuri în şedinţa de Guvern de ieri
Premierul Viorica Dăncilă a stabilit noile măsuri în şedinţa de Guvern de ieri

Guvernul a adoptat ieri o serie de măsuri care se vor aplica începând cu 1 ianuarie 2019. Iată care sunt acestea!

  • Creşte salariul minim. Guvernul a aprobat Hotărârea prin care salariul minim brut creşte de la 1.900 de lei la 2.080 de lei, iar pentru angajaţii cu studii superioare şi care au cel puţin un an vechime, suma va fi de 2.350 de lei;
  • Se majorează subvenţiile pentru veteranii de război.  Premierul Viorica Dăncilă, a anunţat, ieri, că vor fi majorate subvenţiile acordate veteranilor de război şi văduvelor acestora pentru plata energiei electrice şi termice, de la 370 de lei la  400 de lei. Banii vor fi distribuiţi odată cu pensia din luna decembrie;
  • Se dau bani pentru orfelinate. Totodată, prim-ministrul a anunţat că autorităţile locale vor primi bani pentru centrele în care sunt cazaţi copii aflaţi în sistemul de protecţie specială, dar şi persoane cu dizabilităţi;
  • Continuă programul Start Up Nation. Programul care susţine noile afaceri va continua într-o formă simplificată, care va elimina unele proceduri administrative şi se vor acorda sume sub formă de avans. Vor primi finanţare 10.000 de proiecte, iar fiecare beneficiar va putea primi 200.000 de lei;
  • Se suplimentează bugetul Ministerului Muncii. Este vorba despre 43.236.000 lei, sumă provenită de la Fondul de rezervă bugetară. Banii vor fi folosiţi pentru plata pensiilor, ajutoarelor de bătrâneţe, precum şi pentru achitarea comisionului poştal aferent drepturilor de asigurări şi asistenţă socială.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
zatun lac jpg
inaugurare jpeg 5 jpeg
furtuni ploi jpeg
casse tete jpg
man at supermarket jpg
Imparateasa Messalina jpg
Infarct - inima - boli cardiace FOTO Shutterstock
tocător de legume jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net