VIDEO Un român a devenit erou în Italia după ce a salvat un copil

Ultima actualizare:

Eroul tulcean din Italia are, la rândul său, un copil de trei ani, şi a impresionat prin reacţia spontană de care a dat dovadă, când a sărit să ajute o fetiţă de origine marocană, implicată într-un accident rutier. La finalul săptămânii trecute, duminică, pe autostrada care leagă Veneţia de Milano, copila a fost lovită de un autoturism şi aruncată pe carosabil. Ion, tulceanul care conducea un TIR, şi-a poziţionat imediat vehiculul astfel încât să o protejeze pe micuţă de alte maşini care treceau prin zonă. Practic, el şi-a transformat TIR-ul într-un „scut" pentru protecţia copilei, notează jurnaliştii de la gazetaromaneasca.com, o publicaţie care prezintă ştiri despre românii din Italia.

Deşi a fost rănită grav, fata este acum în stare stabilă într-un spital din Bergamo şi va supravieţui, au precizat cadrele medicale, citate de presa din Italia. După ce a văzut imaginile surprinse de camerele de supraveghere, tatăl fetei şi-a exprimat dorinţa de a-l întâlni pe tulceanul Ion Purice, pentru a-i strânge mâna şi pentru a îi mulţumi personal pentru ceea ce a făcut pentru fiica lui.

Italienii s-au mobilizat, iar în trei zile l-au găsit pe român. „Erou? Nu, nu sunt un erou. Pur şi simplu am făcut ceea ce ar fi făcut oricine altcineva în locul meu sau ar trebui să facă", a declarat el prin telefon, dintr-un port din apropiere de Rotterdam.

„Am văzut că şoferul unei maşini accidentate făcea semne, iar pe carosabil se afla o fetiţă. Am acţionat fără să mă gândesc la altceva şi mi-am dat seama că trebuie să improvizez un fel de barieră pentru a proteja copilul. M-am uitat în spate să văd dacă vine vreo maşină şi am pus TIR-ul de-a curmezişul", a povestit el pentru publicaţia Corriere della Sera.

Când la faţa locului a ajuns şi ambulanţa, Ion a cerut permisiunea de a-şi continua drumul, fără să bănuiască faptul că tocmai devenise un erou în ochii italienilor, comentează Corriere della Sera.

Un şofer român, erou naţional în Italia, după ce a salvat viaţa unei fetiţe

Întors cu tirul la sediul companiei pentru care lucrează, românul şi-a cerut scuze pentru întârziere spunând doar că a dat de un accident pe autostradă. Şi-a văzut de treabă, iar a doua zi a plecat în cursă spre Olanda.

„Nu am prejudecăţi despre români. Le ofer de muncă oamenilor serioşi, iar Gion, aşa cum îi spunem noi, este un om serios şi profesionist", a declarat şi şeful său, Renatino Bonato.

Tot mai mulţi italieni cer ca preşedintele italian să îl decoreze pe român.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
fabrica DeLonghi jpg
image
image
image
image
image
image
monezi jpeg
pansies 7210851 1280 jpg
Imperiul Roman, hunii şi goana după aur jpeg
image png
turista vulcan jpg
image png
Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă FOTO Mediafax jpg
Marcel Ciolacu fb jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net