VIDEO Rugăciunea de luni. Preoții spun că vei avea spor toată săptămâna

Ultima actualizare:

    Săptămâna trebuie să înceapă cu o rugăciune specialăFoto: pixabay.com
Săptămâna trebuie să înceapă cu o rugăciune specialăFoto: pixabay.com

Rugăciunea de dimineaţă este cel mai potrivit mod prin care un creştin cu dragoste de Dumnezeu îşi poate începe ziua. Momentul nu doar că te încarcă spiritual, îți limpezește mintea și sufletul, dar te conectează cu Divinitatea și te pregătește pentru ceea ce urmează să faci peste zi. Iată de ce rugăciunea de luni este importantă, iar preoții spun că, dacă o vei rosti, vei avea spor toată săptămâna.

Rugăciunea de dimineață nu trebuie privită ca pe o obligație, ca pe o sarcină, nu trebuie să facă parte din ritualul igienei matinale. Este, însă, o curățare a sufletului și trebuie să vină cu bucurie, cu seninătate și trebuie rostită în intimitate și în liniște, asta în cazul în care nu putem ajunge în adăpostul sfintei biserici. Tot așa cum creștinii respectă sărbătorile religioase din decursul unei luni, tot așa sunt respectate și rugăciunile pe zilele săptămânii.

Rugăciunea de luni. Ce spun preoții despre rugăciunile matinale

Un creștin care dorește să rămână în conexiune cu Dumnezeu nu spune rugăciuni doar seara, la culcare, ci își începe ziua mulțumindu-i lui Dumnezeu și aducându-i slavă pentru că s-a trezit sănătos, în putere și cu cei dragi aproape. Părintele Cleopa considera rugăciunile de dimineaţă ca fiind „rugăciunile de arginţi”, pentru că „rugăciunea de dimineaţă o numesc «de argint» fiind amestecată cu oarecare griji şi gânduri, iar cea din timpul zilei o numesc «de aramă» pentru mulţimea grijilor şi a gândurilor pământeşti care slăbesc mult puterea rugăciunii”. „Este esenţial să spunem rugăciuni de dimineaţă, pentru că astfel putem fi feriţi de pericolele pe care le putem întâmpina peste zi şi, mai mult, ne începem activităţile în comuniune şi pace cu Dumnezeu”, a precizat preotul Dragoş Stanciu, din Slobozia, pentru adevarul.ro.

Rugaciunea de luni pentru spor

Iată care este rugăciunea pe care trebuie să o rostești luni dimineața, rugăciune de spor și de binecuvântare pentru toată săptămâna. Rugăciunea de luni dimineața, pentru spor, nu îți ia mai mult de 5 minute, însă beneficiile sunt uriașe. Te vei simți mai liniștit și mai conectat cu Cel de Sus.

"Doamne Iisuse Hristoase, cu adâncă umilinţă recunosc şi mărturisesc, că în toată ziua păcătuiesc contra iubirii Tale Dumnezeieşti. Deci, astăzi, că este luni şi începutul săptămânii, mă rog cu umilinţă îndurării Tale celei mari: iartă-mi păcatele cele de voie şi fără de voie, şi-mi ajută să pun început bun şi să port mai multă grijă de sufletul meu, pentru care ai răbdat atâtea dureri la Sfânta Ta Răstignire!

O, Doamne, astăzi Îîţi dau sufletul şi trupul meu şi voinţa mea, rugându-Te să fie voia Ta cu mine, după bună plăcerea Ta. Pedepseşte-mă, Doamne, după îndurarea Ta, în această lume, iar nu în cealaltă viaţă. Şi iartă pe cei vii şi pe cei răposaţi, pentru rugăciunile Sfintei Tale Biserici, şi pe toți ne învredniceşte de mărirea Ta în Rai.

La aceasta pun mijlocitori pe Sfinţii Tăi Îngeri, către care zic: O, cereştilor ajutători şi păzitori ai oamenilor, vouă mă închin şi vă mulţumesc pentru ajutorul şi conducerea ce ne-o daţi în toate zilele nouă, nevrednicilor şi păcătoşilor. Scutiţi-mă de vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi, ca să nu mai păcătuiesc de acum înaintea Dumnezeului meu!

Învredniciţi-mă să vă văd la moartea mea, stând în jurul meu şi să duceţi sufletul meu în cer, ca să se închine măririi Feţei lui Dumnezeu, iar vouă să vă mulţumesc acolo, pentru purtarea de grijă ce aţi avut pentru mine şi binele vostru să-l spun cu glas neîncetat în veci. Amin".

Citește și:

Calendar ortodox 2019, 1 iulie. Sfinţii zilei. Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuți

Cele mai puternice rugăciuni

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
fabrica DeLonghi jpg
image
image
image
image
image
image
anul fara vara jpg
Asigurare locuinta - casa FOTO Shutterstock
monezi jpeg
pansies 7210851 1280 jpg
Imperiul Roman, hunii şi goana după aur jpeg
image png
turista vulcan jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net