VIDEO Pompieri reprofilaţi

Ultima actualizare:
image

Când sunt la muncă se bat cu flăcările şi salvează vieţi. În timpul liber au grijă de mini grădina zoologică pe care au amenajat-o în curtea casei.

Trei fraţi, toţi pompieri din Buziaş, au transformat pasiunea pentru păsări într-o adevarată menajerie în care, pe lângă înaripate, se mai găsesc ponei şi iepuraşi. În total, peste trei sute de vietăţi de care cei trei pompieri au grijă atunci când nu sunt la datorie.

Acesta este una din cele câteva zeci de găinuşe aflate în curtea fraţilor Olteanu, din Buziaş. Florin, Nicu şi Silviu Olteanu au o pasiune comună de mici. Le plac înaripatele. Încă de când erau copii au început să îşi aducă în curtea casei porumbei şi găinuşe. În timp, pasiunea s-a dezvoltat, aşa că, acum, după aproape 15 de ani de la primele exemplare, au ajuns să aibă grijă de o întreagă menajerie, din care nu lipsesc porumbeii, raţele exotice, fazanii, lebedele, păunii, canarii şi papagalii. Mai au şi peşti, iepuraşi şi chiar şi doi ponei. Volierele şi cuştile sunt în curtea casei, pe o suprafaţă de aproape o mie de metri pătraţi.

Pasiunea pentru orătănii a fost atât de mare că, uneori, au renunţat să-şi cumpere haine doar pentru a achiziţiona mai multe păsări de curte.

Povestea zburătoarelor din ograda fraţilor Olteanu a făcut înconjurul orăşelului din Banat. Oamenii au început să vină să le vadă menajeria şi să le propună schimburi de păsări. Aşa au ajuns să aibă acum peste trei sute de exemplare.

Păsările şi animalele din grădina fraţilor Olteanu trăiesc în semi-libertate. Peste tot poţi vedea trecând găinuşe, porumbei. Ba chiar şi două perechi de fazani se preumblă printre picioare, iar păunul şi lebăda au toată libertatea de a trece pe unde vor ele. Mai mult, pentru raţele sălbatice au amenajat scorburi în care să îşi lase ouăle.

Doar pisica vecinului le mai dă târcoale, dar cei doi câini, care se plimbă cât e ziua de lungă printre păsări, au grijă ca motanul să nu se apropie de porumbei sau găinuşe. Vedetele mini grădinii zoo din Buziaş sunt, însă, cei doi ponei care se joacă toată ziua.

În fiecare an, zeci de copii vin cu învăţătorii lor să vadă păsările şi celelalte animale, iar cel mai mult se bucură când pot să se joace cu ele.

Cei trei bărbaţi lucrează la Staţia de Pompieri din Buziaş, în aceeaşi tură, cu alte cuvinte luptă împreună cu focul sau să salveze oamenii din accidente şi tot împreună se ocupă de păsări. Au îmbrăţişat lupta cu focul după ce tatăl lor, fost pompier, le-a povestit ce înseamnă să salvezi oameni. Odata ajunşi acasă, lasă uniforma de o parte şi au grijă de mini zoo.

Iar energia pe care o primesc de la păsări îi ajută să meargă, a doua zi, din nou la luptă pentru salvarea oamenilor.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net