VIDEO Polițistul Ionuț Negrilă, înmormântat la Caracal. Durere mare și mesaje emoționante de la colegi

ionut-negrila-inmormantare.png

Ionuț Negrilă a fost înmormântat duminică, la Caracal
foto: captură YouTube

Ionuţ Negrilă, poliţistul de doar 31 ani, care a murit joi, 25 februarie 2021, într-un grav accident rutier produs în Capitală, a fost condus pe ultimul drum. Înmormântarea a avut loc duminică, în Caracal, localitatea natală a polițistului.

Sute de colegi au mers la Caracal să îi aducă un ultim omagiu lui Ionuț Negrilă, polițistul care și-a pierdut viața în accidentul din fața Palatului Parlamentului. Potrivit imaginilor video urcate pe Youtube, de la tristul eveniment, polițiștii au purtat pancarte cu poza colegului lor, alături de mesajul "Nu te vom uita niciodată, colegul nostru drag, Negrilă!".

Cum s-a petrecut tragedia

Ionuț Negrilă (31 de ani), agent-șef adjunct motociclist la Brigada Rutieră, a murit joi, 25 februarie, în urma unui accident rutier. Era în timpul liber și își testa motocicleta personală în fața Palatului Parlamentului când a fost lovit în plin de o mașină. După câteva minute, Ionuț a murit în ciuda încercărilor disperate ale paramedicilor de a-l resuscita. Incidentul a avut loc pe bulevardul Libertății, în fața Palatului Parlamentului, iar în urma impactului motociclistul a fost aruncat la 10 metri distanță pe asfalt. Tânărul polițist Ionuț Negrilă avea o vechime de 10 ani în Brigada Rutieră, era necăsătorit și nu avea copii.

Cine este polițistul motociclist de la Brigada Rutieră a Capitalei care a murit joi noapte în fața Parlamentului

Tânăr polițist, mort într-un accident din Capitală. Ionuț avea 30 de ani

Dorian Popa, în lacrimi după moartea amicului său, polițistul Ionuț Negrilă: ”Ești cu mine aici”

Loading...