Victor Ponta a fost pe Aeroportul Ataturk înainte de cele 2 explozii

Ultima actualizare:

    Victor Ponta
Victor Ponta

Două deflagrații au avut loc pe Aeroportul Ataturk din Istanbul, Turcia. Cel puțin 28 de persoane au decedat în urma exploziilor, iar alte 60 au fost rănite.

Oficialii turci susțin că ar fi vorba de un atac cu teroriști kamikaze. Cu toate acestea, deflagrațiile nu au fost revendicate de nicio rețea teroristă.

Fostul premier al României, Victor Ponta, a declarat, pentru Digi 24, că s-a aflat pe Aeroportul Ataturk înainte de cele două atacuri.

„Am fost mai norocos decât alți români, în sensul în care am fost în mașină, aproape de intrarea în aeroport. (...) Eu n-am ajuns în aeroport, eu eram aproape de intrare și ne-au și întors, sunt mai norocos că nu am rămas blocat în aeroport”, a declarat fostul prim-ministru. „Aveam biletul pentru ora 00.00, cum probabil sunt peste 100 de români care urmau să fie în acea cursă”, a  explicat.

Întrebat dacă se mai aflau și alți politicieni în zonă, Victor Ponta a încercat să ocolească subiectul. „(râzând) Toți suntem pasageri, nu există politicieni, există pasageri”, a declarat.

Victor Ponta și-a exprimat regretul pentru victime și familiile acestora. „Sper doar să nu fie niciun român printre ceilalți, îmi exprim amărăciunea pentru victime”, a mai spus politicianul, în direct la Digi 24.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Stație de metrou Tudor Arghezi. foto: Sever Gheorghe
iluzie optica jpg
Prințul William și Kate Middleton  foto   GettyImages jpg
hotel intercontinental jpg
Biserica medievală din Densus  Foto Daniel Guță (1) JPG
Palatul Parlamentului - Casa Poporului FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
judecatoarea popiviciu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net