A venit din Franţa ca să-şi îngroape tatăl

Ultima actualizare:

    Irina, fata lui Adrian Iovan (Fotografii: roberto sălceanu/ dorin Ţimonea)
Irina, fata lui Adrian Iovan (Fotografii: roberto sălceanu/ dorin Ţimonea)

Trăieşte drama vieţii ei! Şi-a pierdut tatăl într-un mod cât se poate de tragic, iar acum se pregăteşte să-l conducă pe ultimul drum. Irina Iovan, fiica lui Adrian Iovan, a avut puterea să-şi scoată părintele de la morgă.

Îndoliată, plânsă şi cu capul plecat. Aşa a venit, ieri, Irina (30 de ani), la Serviciul de Medicină Legală Alba Iulia ca să-şi ia tatăl acasă. Distrusă, fata nu a avut puterea să scoată nici un cuvânt, a refuzat să dea declaraţii şi şi-a plâns în linişte părintele.

†Adrian Iovan

În locul în care Adrian îşi va  dormi somnul de veci, a fost  amplasată o pală de elice  albastră, pe care stă scrisă toată activitatea sa de 36  de ani printre nori
În locul în care Adrian îşi va dormi somnul de veci, a fost amplasată o pală de elice albastră, pe care stă scrisă toată activitatea sa de 36 de ani printre nori

Tot ea a fost cea care i-a strâns la piept lucrurile dragului său tată, pe care a reuşit le ia de la procurori. Acestea vor fi păstrate cu sfinţenie de familie. Irina este singura fiică a comandantului, născută din prima lui dragoste cu Valeria Grigore, de care a divorţat în 2003 pentru Romaniţa.

Drumurile lor s-au separat, însă. Tânăra a plecat din ţară imediat după ce a terminat liceul pentru a studia la o şcoală privată din Elveţia.

În locul în care Adrian îşi va dormi somnul de veci, a fost amplasată o pală de elice albastră, pe care stă scrisătoată activitatea sa de 36 de ani printre nori

În locul în care Adrian îşi va  dormi somnul de veci, a fost  amplasată o pală de elice  albastră, pe care stă scrisă toată activitatea sa de 36  de ani printre nori
În locul în care Adrian îşi va dormi somnul de veci, a fost amplasată o pală de elice albastră, pe care stă scrisă toată activitatea sa de 36 de ani printre nori

De doi ani, ea e stabilită în Franţa, unde lucrează ca director la un hotel de cinci stele din Lyon.

Coşciugul a plecat ieri seară spre Bucureşti

În locul în care Adrian îşi va  dormi somnul de veci, a fost  amplasată o pală de elice  albastră, pe care stă scrisă toată activitatea sa de 36  de ani printre nori
În locul în care Adrian îşi va dormi somnul de veci, a fost amplasată o pală de elice albastră, pe care stă scrisă toată activitatea sa de 36 de ani printre nori

Chiar şi aşa, Irina a fost ultima persoană cu care Adrian a vorbit şi tot ea a fost singura căreia i-a cerut ca atunci când va muri să-i cheme la parastas toţi colegii şi să i se cânte  melodia "Aviaţia" , a lui Mihai Mărgineanu.

Imediat ce a aflat că tatăl ei a plecat la ceruri, Irina a venit degrabă în România. A aterizat pe aeroportul din Cluj, după care a plecat spre Alba Iulia pentru ultima întâlnire cu cel care i-a dat viaţă.

Adrian Iovan va fi înmormântat la Cimitirul Bellu Catolic, lângă părinţii săi, unde ieri se făceau ultimele pregătiri. Preotul aştepta ca familia să-i spună  ziua  şi ora când vor avea loc funeraliile.

simeon stalpnicul png

I-a plăcut mai mult decât orice pe lume să zboare şi şi-a dat duhul la manşa avionului. Tocmai de aceea, Romaniţa Iovan, fosta soţie a pilotului Adrian Iovan, s-a supărat, ieri, foarte tare, atunci când a auzit că sicriul cu trupul neînsufleţit va fi adus în Capitală cu o maşină funerară şi nu cu avionul. Pe de altă parte, reprezentanţii Şcolii Superioare de Aviaţie au precizat  că familia nu a dorit să fie ajutată cu transportul. Sicriul comandantului a ajuns în Bucureşti, azi noapte, cu dricul şi a fost depus la ora 7.00, la Şcoala Superioară de Aviaţie, pentru două ore, după care a fost transportat la capela Bisericii Sf. Ilie, aflată vizavi de Patriarhie.

Luni după-amiază un avion BN-2, la bordul căruia se aflau un pilot (Adrian Iovan), un copilot (Radu Petrescu), patru medici (Radu Zamfir, Valentin Calu, Cătălin Pivniceru, Sorin Ianceu) şi o studentă la Medicină (Aurelia Ion) a decolat de pe Aeroportul Băneasa spre Oradea.

Aici, medicii trebuiau să preleveze un ficat de la o femeie în moarte cerebrală. Aeronava a trecut de Sibiu, iar, deasupra Apusenilor, din cauza unui front de atmosferă nefavorabil, pe avion s-a depus gheaţă. Pilotul a cerut permisiunea să coboare la o altitudine mai mică.


    În locul în care Adrian îşi va  dormi somnul de veci, a fost  amplasată o pală de elice  albastră, pe care stă scrisă toată activitatea sa de 36  de ani printre nori
În locul în care Adrian îşi va dormi somnul de veci, a fost amplasată o pală de elice albastră, pe care stă scrisă toată activitatea sa de 36 de ani printre nori

Apoi, s-a pierdut legătura cu aeronava. „Am pierdut altitudine, s-a oprit un motor, apoi am văzut copacii de aproape şi cum ţâşnea combustibil din aripă şi ne-am prăbuşit", a declarat dr. Zamfir, unul dintre supravieţuitori. Tot el a sunat la 112.

A anunţat accidentul şi a trimis coordonatele pentru a putea fi găsiţi. De la momentul prăbuşirii şi până când au fost găsiţi au trecut şapte ore. Între timp pilotul a murit, la fel şi Aurelia Ion. Primii care au ajuns la victime au fost nişte săteni, care i-au coborât, în spate, prin pădure, până la ambulanţele sosite în apropierea locului accidentului. Cei cinci răniţi au fost transportaţi la spital, în Cluj-Napoca. În prezent, starea lor este stabilă.

Cauzele morţii lui Adrian Iovan. Primele rezultate ale necropsiei

FOTO Acesta este avionul în care a murit Adrian Iovan. Scena tragediei e dezolantă: «Se aud lupii»

Filmul accidentului în care Adrian Iovan şi o studentă la Medicină şi-au piedut viaţa

FOTO Cum a fost găsit Adrian Iovan la locul accidentului. Primele imagini cu pilotul, prins între fiarele contorsionate

OFICIAL ŞI INTEGRAL: Raportul accidentului aviatic în care au murit doi oameni

image
image
image
image
image
image
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
alba renai jpg
431583518 952319999577748 595215102330126423 n jpg
gradina Keukenhof olanda profimedia jpg
Crestere salariu FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net