Vânt, ploi, lapoviţă şi ninsoare până sâmbătă!

Ultima actualizare:

    Se strică din nou vremea!
Se strică din nou vremea!

Meteorologii au emis, joi, o avertizare meteo de vreme rea care va fi valabilă până sâmbătă. Va ploua, vântul va bate cu putere, se vor înregistra și precipitații sub formă de lapoviță dar și ninsoare, pe alocuri. Între timp, la București se anunță vreme frumoasă și deosebit de caldă. Azi, de exemplu, termometrele vor arăta chiar și 13 grade

ANM a emis o avertizare meteo de vreme rea în întreaga țară. Astfel, se vor înregistra intensificări ale vântului şi precipitaţii moderate cantitativ sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare, valabilă până pe 4 decembrie. 

La munte vântul va bate și cu 100 de km la oră 

Conform prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), în intervalul 2 decembrie, ora 20:00 - 4 decembrie, ora 10:00, vântul va avea intensificări la munte, la altitudini de peste 1.700 de metri, unde vitezele vor depăşi temporar 60 - 70 km/h, iar pe creste, rafalele vor depăşi 90 - 100 km/h, spulberând zăpada. Totodată, intensificări ale vântului vor fi şi în regiunile vestice, iar vineri (3 decembrie), local şi temporar şi în restul teritoriului, cu viteze în general de 45 - 55 km/h.

Cum va fi vremea vineri

Pe parcursul zilei de vineri, aria precipitaţiilor se va extinde, iar la munte treptat vor predomina ninsorile şi local se va depune strat nou de zăpadă.

Precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă şi pe arii restrânse ninsoare se vor semnala în vest, centru şi nord, în timp ce pe parcursul nopţii de vineri spre sâmbătă (3/4 decembrie) şi în est şi sud. Cantităţile de apă vor depăşi izolat 10 - 15 l/mp, îndeosebi în zonele de munte.

image
image
image
image
image
image
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net