Valentin Luca a organizat un show caritabil pentru bolnavii incurabil din Braşov

Ultima actualizare:

Pentru că de Crăciun va fi acasă, la Braşov, Vali Luca a organizat personal un spectacol de muzică, dans şi flair bartending dedicat celor 1.700 de copii şi adulţi aflaţi în evidenţa Hospice Casa Speranţei Braşov. „După succesul pe care l-am avut la «Românii au talent» am început să primim foarte multe invitaţii peste tot şi să fim foarte solicitat. M-am gândit că după succesul nostru, putem face şi un act de caritate", a spus Valentin Luca, unul dintre finaliştii concursului de talente.

Marea Gală de Crăciun „Românii au talent şi inimă mare" va avea loc luni seara, în a doua zi de Crăciun, de la ora 20.00 la clubul Sofa (fostul Fashion Club), de pe Bulevardul Griviţei. Intarea la spectacol costă 20 de lei, iar toţi banii vor ajunge în conturile Hospice. Spectacolul va fi susţinut de Rebeca Neacşu, Valentin Dinu, Adrian Ţuţu, Marian Vasilescu şi, bineînţeles, Valentin Luca. „Trebuie să vă spun că Adrian Ţuţu, câştigătorul concursului, va cânta acum două melodii în premieră, practic le va lansa în cardul acestui spectacol. Şi eu voi face un show cu totul deosebit faţă de ce am prezentat în emisiune. Va fi un moment special de flair bartending, cu elemente noi. Pot să spun că mi-am îmbunătăţit show-ul", a mai spus Valentin Luca.

Cât despre noaptea dintre ani, Valentin Luca va face naveta între  Bucureşti şi Braşov. „Am avut foarte multe solicitări pentru noaptea d erevelion. Am trei show-uri în Bucureşti şi unul în Braşov", a spus Vali Luca.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Halep jpg
image
image
image
image
image
image
plaja dunraven bay captura video 2 jpg
CEDO - Curtea Europeană a Drepturlor Omului FOTO Shutterstock
farmacie medicamente pastile shutterstock 717437125 jpg
Soldat ucrainean cu telefonul în mână FOTO Profimedia
buletin carte de identitate foto mai
image png
anul fara vara jpg
the landlord opened the door with a pending key home selling ideas home mortgage free photo jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net