Val de cutremure în Italia. 75 de replici în câteva ore

Ultima actualizare:

    Sinistrații își caută bunurile pe sub dărâmături, supravegheați de autorități
Sinistrații își caută bunurile pe sub dărâmături, supravegheați de autorități

Pământul nu se mai liniștește în centrul Italiei. Se tot zguduie. Asta în timp ce oamenii sunt tot mai panicați și le este teamă să mai pună capul pe pernă.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate nu mai puțin de 75 de replici. Cea mai puternică, de magnitudine 3,7, s-a produs aseară la ora 22.32, ora României, la o adâncime de doar doi kilometri. 

Iar acum două nopți cel mai mare seism a fost de 4,8 pe scara Richter.

E panică în rândul locuitorilor, care se tem că să nu moară striviți sub dărâmături. Sinistrații s-au întors în zona unde casele lor s-au prăbușit și încearcă să-și recupereze din bunuri. Asta în timp ce pompierii nu-i pierd din ochi.

În jur de 28.000 de oameni depind de ajutorul autorităţilor după cutremur, a anunţat ieri Protecţia Civilă.

În satul cu 3.000 de locuitori din provincia Marche, pe străzi întregi, nici o casă nu mai este sigură şi 600 de oameni, adică mai bine de un sfert din populaţie, îngroaşă rândurile sinistraţilor. După cutremurul iniţial din 24 august, în care au murit 300 de oameni, nu mai puţin de 21.600 de replici au zguduit regiunea, potrivit Institutului italian de geofizică şi vulcanologie.

Duminică, 27 octombrie, a avut loc cel mai puternic seism din ultimii 36 de ani, înregistrat în Peninsulă, de 6,5.

În tot acest timp, autoritățile române sunt în alertă și simulează exerciții de salvare în cazul unui cutremur mare care ar putea lovi și țara noastră.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
zatun lac jpg
inaugurare jpeg 5 jpeg
furtuni ploi jpeg
casse tete jpg
man at supermarket jpg
Imparateasa Messalina jpg
Infarct - inima - boli cardiace FOTO Shutterstock
tocător de legume jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net