Din ce în ce mai puțin români aleg să se vaccineze. Mesajul biostatisticianului Octavian Jurma

4gripa.jpg

Românii au la dispoziţie 4 vaccinuri anti-COVID

Rata de vaccinare cu ambele doze a ajuns în România la 22,27%, mult sub procentul de 70% estimat de specialişti a fi necesar pentru a obţine imunizarea colectivă. Potrivit datelor Comitetului Naţional pentru Coordonarea Activităţilor privind Vaccinarea (CNCAV), până sâmbătă au fost vaccinaţi cu schema completă doar 4.338.583 de români.

În ciuda faptului că România se află pe locul 14 la nivelul Uniunii Europene şi pe locul 28 la nivel global ca rată de acoperire vaccinală, aşa cum arăta săptămâna trecută secretarul de stat al Ministerului Sănătăţii, dr. Andrei Baciu, premierul consideră „un succes” campania de vaccinare. Spre comparaţie, state precum Israel sau Marea Britanie au ajuns la un procent de 63% din populaţie vaccinată cu cel puţin o doză, conform portalului Our World in Data.

 

Heading 4

 

Biostatisticianul Octavian Jurma arată însă că efortul autorităţilor de a imuniza populaţia a intrat într-un con de umbră şi că 75% din populaţie nu s-a vaccinat nici cu prima doză. Datele oficiale ale CNCAV arată că, de la o zi la alta, tot mai puţini români aleg să se vaccineze anti-COVID. „Numărul de persoane noi vaccinate a scăzut la 8.284 (n.r. – cu doza I, date valabile pentru sâmbătă, 19 iunie, conform CNCAV), deşi 75% din populaţia rezidentă încă nu e vaccinată. Este cea mai scăzută valoare din ultimele 5 luni şi vaccinarea a intrat în zona de valori zilnice pe care le-am mai văzut doar în prima parte a lunii ianuarie 2021. Diferenţa este că atunci aveam criză de vaccin şi acum am renunţat la 2 milioane de doze de Pfizer (de care britanicii au nevoie disperată să atingă ţinta de 60% persoane vaccinate)”, arată biostatisticianul.

Loading...
 
 
ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1